Tag: POSDRU

  • Prognoze privind deblocarea POSDRU 2007-2013

    În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a anunţat că reprezentanţii MFE speră ca ridicarea întreruperii Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane să fie realizată în lunile mai-iunie. “O cerere de plată de 167 milioane euro a fost întreruptă din cauza unor probleme ale sistemului de management şi control în perioada…

  • 436 de cereri pentru dezvoltarea economiei sociale

    În cadrul cererii de proiecte “Dezvoltarea economiei sociale“, în perioada 28 iulie – 11 august, Ministerul Fondurilor Europene a primit 436 cereri de finanţare, cu o valoare totală a asistenţei financiare nerambursabile solicitate de peste 2,3 mld. lei. Alocarea financiară orientativă pentru această cerere de propuneri de proiecte este de peste 877,6 mil. lei. “Prin…

  • Corecţii de 25% din valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise CE

    Hotărârea de Guvern cu privire la aplicarea de corecţii financiare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, potrivit solicitării Comisiei Europene (CE), a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 575. Documentul presupune ca statul român să suporte corecţii financiare de 25% pentru cererile de rambursare aferente proiectelor selectate pe baza procedurilor nerevizuite,…

  • 945 de cereri de rambursare pe POSDRU vor fi achitate

    Ministerul Fondurilor Europene a anunţat că 945 de cereri de rambursare depuse de beneficiarii de finanţări acordate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) vor fi achitate. Se vor efectua plăţi în valoare de aproximativ 335 milioane de lei către beneficiarii de finanţări acordate prin POSDRU, şi vor viza cererile de rambursare care au fost deja procesate…

  • Comisia Europeana a virat României 141,5 milioane euro pe POSDRU

    La 19 februarie, Comisia Europeană a virat României 141,5 milioane de euro pe Programul pe POSDRU. Această sumă reprezintă prima tranşă venită de la Bruxelles după deblocarea programului la începutul acestei luni. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că prioritatea în perioada următoare o reprezintă deblocarea celor trei programe aflate încă presuspendare, adică Programul…