Tag: poliție

  • Poliţia poate solicita reexaminarea psihologică a celor cu permis de port-armă

    Conform unui nou act normativ care aduce modificări la Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, poliţia poate să solicite reevaluarea psihologică a celor care au permis de port-armă. Astfel, la articolul 28 din lege, este prevăzut că Poliţia poate cere reexaminarea psihologică a deţinătorului de permis de port-armă. Totodată, documentul menţionat stabileşte că medicii trebuie…

  • Cum vor proceda autorităţile dacă va apărea un aflux masiv de imigranţi la hotare?

    Sub impactul unor evenimente prin care a trecut România de curând, ştirile şi preocupările legate de imigranţii care bat la porţile Europei (sau care intră direct) au trecut într-un plan secund. Totuşi, problema afluxului masiv de străini proveniţi din zonele de conflict ale Orientului Apropiat, şi nu numai, rămâne în actualitate. Chestiunea a intrat în…

  • Măsuri în cazul apariţiei unui aflux masiv de imigranţi la frontiera României

    Guvernul a aprobat o OUG prin care se instituie cadrul normativ pentru integrarea activităţilor de control la trecerea frontierei, de protecţie a sănătăţii publice şi a celor de clarificare a situaţiei străinilor, în cazul apariţiei unui aflux masiv de imigranţi la frontiera României. De asemenea, actul normativ stabileşte un instrument de coordonare integrată a acţiunilor…

  • Războiul cu fărădelegea continuă. O luptă excelent planificată este deseori… una câştigată!

    Paza straşnică trece primejdia rea! Însă, oricât ar fi paza de bună, ispita infracţională e mult prea puternică la unii indivizi, ce se vor remarca prin fapte de pomină mai drevreme sau mai târziu. Inventivitatea şi tenacitatea puse în slujba fărădelegii sfidează, uneori, cele mai sofisticate sisteme de protecţie a cetăţenilor şi organizaţiilor. Pe neaşteptate, oricine…

  • Sistem de monitorizare a pasagerilor în România

    Sistemul de monitorizare a pasagerilor, care va costa statul român 15 milioane de euro, va stoca într-o bază de informații a Poliţiei datele personale ale turiştilor care vin şi pleacă din România. Cu ajutorul acestui sistem agenţii români vor afla dacă la bordul aeronavelor sunt îmbarcaţi suspecţi de terorism şi vor avea timp să combată eventuale atacuri în capitalele europene.…

  • Proiect de modificare a hotărârii privind stabilirea uniformei pentru poliţişti

    Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei şi documentului de legitimare pentru poliţişti. Prin proiectul normativ se urmăreşte stabilirea cadrului legal pentru emiterea insignei, precum şi a noului model al legitimaţiei de serviciu pentru poliţiştii de poliţie…

  • Poliţiştii vor primi sporuri pentru zilele de weekend şi sărbătorile lucrate

    Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul de Ordin privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. Proiectul de act normativ reglementează condiţiile…

  • Noutăţi pentru şoferii care parchează neregulamentar

    Tribunalul Bucureşti a anulat legislaţia în baza căreia autorităţile din sectorul 6 puteau ridica maşinile parcate neregulamentar. Într-un comunicat al avocaţilor de la Piperea şi Asociaţii se menţionează că aceasta este prima hotărâre de acest fel şi are efect general, nu doar între părţile litigante. De asemenea, instanţa a anulat dispoziţia de ridicare seria PL…

  • Proiect – Stop violenței în școli!

    Abia a început anul școlar și fiecare elev a împachetat cu grijă în ghiozdan vise și speranțe pentru noul an ce îl așteaptă. Pentru unii a fost misterul începutului, când au făcut cunoștință cu învățătoarea, cu noii colegi și cu viața de elev, pentru alții a fost bucuria revederii cu vechii colegi și cu profesorii.…

  • Modificarea Legii privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

    Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Plecând de la dispoziţiile Legii nr. 293/2004 şi cele ale Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare…