-
Persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public
În Monitorul Oficial nr. 1031/2022 a fost publicată Decizia nr. 37/2022 pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. S-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Dacă persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art.…
-
Partidele politice ar putea fi excluse de la aplicarea prevederilor GDPR!
Partidele politice și ONG-urile sunt la un pas de a deveni singurele organizații mari din România care nu vor fi obligate să aplice prevederile GDPR. Un amendament adus printr-o procedură neobișnuită și enunțat în chiar ziua moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă propune ca partidele politice să poată folosi date personale fără a cere acordul…
-
Modificarea Legii privind finanțarea activității partidelor politice este neconstituțională
Plenul Curții Constituționale s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, obiecție formulată de un număr de 80 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România.…
-
Se pot stabili limitativ subiecţii de drept care pot exercita calea de atac a apelului?
Înregistrarea unui partid politic presupune îndeplinirea unei proceduri, procedură care este stabilită prin lege, şi anume Legea partidelor politice nr. 14/2003. Potrivit legislaţiei, pentru înregistrarea unui partid politic se depun la Tribunalul Bucureşti mai multe documente. Acesta examinează cererea de înregistrare a partidului politic în şedinţă publică, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Tribunalul se pronunţă asupra cererii…
-
Încetarea calităţii de consilier local. Motiv de sesizare CCR
Aleşii locali trebuie să se supună dispoziţiilor speciale cuprinse în Statul aleşilor locali prevăzut în Legea nr. 393/2004. Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales. Potrivit art. 9 alin. 2 lit. h indice 1 din actul normativ menţionat mai sus, calitatea de consilier…
-
Proiect de modificare a normelor metodologice de aplicare a Legii privind finanțarea activității partidelor politice
Autoritatea Electorală Permanentă a lansat în dezbatere publică Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Prin proiectul de act normativ se propun, în principal, următoarele: sancționarea încălcării de către partidele…
-
Cioloş: Pentru a modifica legile electorale trebuie să existe o susținere politică
Potrivit declaraţiilor premierului Dacian Cioloș, pentru a modifica legile electorale trebuie să existe o susținere politică, o majoritate politică în Parlament, şi nu este legitim ca Guvernul să schimbe astfel de acte normative prin ordonanțe de urgență. “Nu cred că ar fi onest și nu cred că e democratic acest lucru, mai ales un Guvern tehnocrat să modifice legi…
-
Finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, la loc comanda!
Mai este puțin și suntem chemați din nou la urne să ne exprimăm liber votul. Și din nou străzile se vor umple de afișe, văzduhul de promisiuni care mai de care, unii dintre noi vor crede că va fi mai bine pentru că li se promit câte-n lună-n și-n stele, alții vor fi deja plictisiți…
-
Legea partidelor politice, adoptată
În data de 22 aprilie, plenul Senatului a adoptat, cu 100 de voturi “pentru”, 9 voturi “împotrivă” şi o abţinere, propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr.14/2003, prin care un partid se va putea înfiinţa doar cu trei membri. Potrivit raportului comisiei de cod electoral, propunerea legislativă este ca o consecinţă a…
-
Legea finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale a fost adoptată
Pe 18 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 262 voturi pentru,8 împotrivă şi 20 abţineri, proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice, stabilind că finanţarea campaniei electorale să se facă de la bugetul de stat şi permite partidelor să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice. Potrivit…