-
Parteneriatul public-privat, reglementat printr-un nou act normativ. Care sunt știrile juridice?
Parteneriatul, cooperarea, sunt departe de-a fi realități sau concepte specifice doar epocii moderne. Au fost prezente, ca factori ai dezvoltării, de-a lungul întregii istorii umane. Nimeni n-ar putea pretinde, rămânând fidel realitatii, că Marea Piramidă din Egipt sau Marele Zid Chinezesc ar fi putut să fie clădite, lejer, și în absența unor asemenea relații interumane.…
-
Comisia Naţională de Prognoză are atribuţii dublate!
Proiectul de lege care modifică funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză, dublându-i funcţiile şi atribuţiile astfel încât să urmărească respectarea „la virgulă” a programului de guvernare prin Consiliul de Programare Economică, a fost adoptat de Senat, cu indemnizaţii mărite substanţial, dar şi cu riscul să fie neconstituţional. Conform programului de guvernare, investiţiile vor fi prioritare în…
-
Încheierea şi derularea parteneriatului public-privat a fost reglementată prin OUG
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat. Ordonanţa de urgenţă privind parteneriatul public-privat a fost adoptată astăzi în şedinţa de Guvern. (…) Textul legii privind parteneriatul public-privat conţinea anumite paralelisme legislative, erori de definire, anumite dispoziţii neclare, aşadar a fost necesară această ordonanţă de urgenţă care rezolvă foarte…
-
Legea parteneriatului public-privat a suferit modificări!
Noi reglementări privind parteneriatul public-privat au fost adoptate de Guvern, printr-o ordonanță de urgență, menită să crească implicarea mediului de afaceri în proiecte de infrastructură publică, concomitent cu protejarea intereselor parteneriatului public privat și asigurarea finanțării. Pe lângă o serie de clarificări cu privire la sfera de aplicare și diferențierea contractelor de parteneriat public privat…
-
Legea parteneriatului public-privat va fi promovată săptămâna viitoare!
Legea parteneriatului public-privat ar putea publicată în Monitorul Oficial cel târziu săptămâna viitoare, după ce va fi promovată printr-o Ordonanţă de Urgenţă, a declarat premierul. În acest context, primarul Capitalei, a declarat că Parlamentul ar trebui să înceapă mai repede o dezbatere a amendamentelor pentru pachetul de legi privind achiziţiile publice, pentru că legislaţia trebuie…
-
Parteneriatul public-privat are o nouă reglementare!
Comisia Europeană, a consacrat noţiunea de parteneriat public-privat prin publicarea Cărţii verzi privind parteneriatele public-private (2004) şi consideră acest tip de parteneriat drept o „cooperare între entităţi publice şi private ce implică stabilirea unei entităţi cu capital mixt, ce implementează contracte de achiziţii publice ori concesiuni”. Astăzi parteneriatul public-privat este o noţiune din ce în…
-
Contestaţii pe Legea parteneriatului public-privat
Parlamentarii PDL şi PNL au contestat la Curtea Constituţională Legea parteneriatului public-privat aprobată în Parlament în forma iniţiată de Guvern, fiind respinse observaţiile preşedintelui Traian Băsescu. Contestaţia vizează modalitatea în care pot fi reziliate contractele încheiate între partenerul public şi partenerul privat. Autorii contestaţiei critică articolul 38 al legii care oferă posibilitatea denunţării unilaterale a…
-
Legea parteneriatului public-privat trimisă la reexaminare
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat pe 9 ianuarie cererea de reexaminare asupra Legii privind parteneriatul public-privat. Legea trimisă spre promulgare reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat ce are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public…
-
Parteneriatul public-privat şi salubrizarea localităţilor
Pe agenda şedinţei a Camerei Deputaţilor au fost incluse legea privind parteneriatul public-privat, şi legea serviciului de salubrizare a localităţilor. Astfel Proiectul de lege privind parteneriatul public-privat include reglementarea încheierii şi derulării parteneriatului public-privat şi reprezintă practic o nouă lege care reglementează acest domeniu. Proiectul practic propune abrogarea Legii parteneriatului public-privat nr.178/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 178/2010, cu…
-
Noua lege privind parteneriatul public-privat
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat că Noua lege privind parteneriatul public-privat ar putea trece prin Guvern până la 30 iulie, dacă Bruxelles-ul va accepta forma finală a acestui proiect şi dacă nu vor fi probleme pe circuitul de avizare. Ministrul a precizat că noul proiect de lege a parteneriatului…