-
Sintagmă cuprinsă în art. 43 din Ordonanţa privind răspunderea materială a militarilor, declarată neconstituţională
În Monitorul Oficial nr. 286 din 15 aprilie 2016 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 34/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu…
-
Ordonanţa de corecţie cu privire la salarizarea în sectorul public ar putea intra în vigoare în luna august
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pîslaru a declarat că Ordonanţa de corecţie referitoare la salarizarea în sectorul public ar putea intra în vigoare în luna august 2016, iar primele “salarii noi” să fie acordate în septembrie. Noul act normativ se axează pe zona care este masată în jurul salariului minim de 1.250 de lei, încercând…
-
Ce cale de atac se poate exercita împotriva încheierii cu privire la măsurile preventive?
Poate că una dintre cele mai cunoscute măsuri preventive este cea a controlului judiciar. Majoritatea celor care ajung în fața instanței și sunt urmăriți penal preferă măsura controlului judiciar față de cea a arestului preventiv. Astfel, în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, iar judecătorul de cameră preliminară…
-
Facilităţi la obţinerea certificatului de cazier judiciar
În data de 19 ianuarie, Guvernul a adopatat o Ordonanţă potrivit căreia cetăţenii români aflaţi în străinătate vor putea obţine, în maximum 10 zile, o adeverinţă cu valoarea juridică a unui cazier judiciar, cu valabilitate de şase luni. Reglementările adoptate reprezintă primul pas pentru facilitarea obţinerii simplificate a cazierului judiciar de către cetăţenii români din…
-
Promulgarea ordonanţei privind anularea plăţii penalităţilor de întârziere şi dobânzilor
Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care prevede că persoanele fizice şi firmele vor putea solicita ANAF, printr-o cerere scrisă, să li se amâne sau anuleze plata penalităţilor de întârziere şi dobânzilor aferente datoriilor la bugetul de stat, a fost promulgată. Reamintim, că în octombrie, Ordonanţa nr. 44/2015, care stabileşte posibilitatea de anulare a…
-
Este legală redeschiderea urmăririi penale fără participarea procurorului și a inculpatului?
Mult așteptatul Cod de procedură penală a venit la pachet cu o serie de inadvertențe care au generat invocarea excepțiilor de neconstituționalitate. O parte dintre ele, au fost admise, fapt ce arată că de cele mai multe ori „graba strică treaba.” Practica este cea care generează invocarea excepțiilor de neconstituționalitate, pentru că cei care se…
-
Noi criterii pentru recunoaşterea și funcționarea grupurilor de producători agricoli
În Monitorul Oficial nr. 651 din 27 august 2015 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 32/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia. Prin actul normativ se introduce posibilitatea…
-
Noi termene ale obligaţiei de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, stabilite de Guvern
În data de 15 iulie, Guvernul a aprobat ordonanţa privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, care prevede prelungirea unor termene prevăzute de O.U.G. nr. 91/2014 referitoare la obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Au fost prelungite unele termene cu şase luni, până în 2016, respectiv…
-
Noi reglementări privind suspendarea executării silite
Prin aprobarea unei ordonanţe privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, în data de 15 iulie, Guvernul a decis “posibilitatea contribuabilului de a obţine suspendarea executării silite prin depunerea unei scrisori de garanţie bancară/ poliţă de asigurare de garanţie şi pe parcursul soluţionării acţiunii în contencios administrativ”. Guvernul precizează că…