Tag: modificare

  • Respingerea ordonanței pt. modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei – nu este susținută

    După primirea spre promulgare a Legii privind respingerea O.U.G. nr. 74/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 1 iulie 2010, Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în motivarea cererii se menţionează că actul normativ trimis spre promulgare respinge Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 74/2010 care…

  • Noul Guvern a fost aprobat

    Pe data de 4 martie 2014, Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat proiectul de hotărâre privind modificarea structurii şi a compoziţiei politice a Guvernului, cu 402 voturi pentru şi 139 împotrivă. Este vorba despre Hotărârea Parlamentului nr. 1/2014 privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial nr.…

  • Atribuirea licenţelor pentru transportul public judeţean nu se va mai face de către MAI

    La iniţiativa preşedintelui Comisiei pentru administraţie, Darius Vâlcov, senatul a adoptat o propunere legislativă potrivit căreia atribuirea licenţelor pentru transportul public judeţean va trece de la MAI la consiliile judeţene. Potrivit proiectului, consiliile judeţene sunt obligate să înfiinţeze autorităţi judeţene de transport prin care să asigure, să reglementeze, să coordonezesă, să organizeze şi să controleze prestarea…

  • Începând cu 2015, grupa mare la grădiniţă va fi obligatorie

    Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat, la dezbaterile din Comisia de învăţământ asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 117/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din 30 decembrie 2013, prin care MEN a propus mai multe modificări la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, că a supus dezbaterii publice ideea ca începând cu…

  • Religia – materie facultativă în şcoli

    Remus Cernea propune ca Religia să nu mai fie materie obligatorie, să fie studiată doar dacă părinţii solicită în scris acest lucru. De asemenea, el a propus ca în locul Religiei, disciplină obligatorie să fie Etica. Cernea a declarat într-o conferinţă de presă că a realizat un proiect de lege pentru modificarea art. 18 din…

  • Modificarea listei birourilor vamale

    Conform ultimelor noutăţi legislative, în Monitorul Oficial nr. 101 din 10 februarie 2014 a fost publicat Ordinul A.N.A.F. nr. 94/2014 pentru modificarea anexei la Ordinului A.N.A.F. nr. 9.710/2006 privind abilitarea unor birouri vamale de a efectua formalităţi vamale cu produse strategice. Potrivit actului normativ publicat, se actualizează lista birourilor vamale abilitate să efectueze formalităţi vamale…

  • Reexaminarea O.U.G. privind producerea energiei din surse regenerabile, respinsă

    Plenul Senatului a respins cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu pentru O.U.G. nr. 57/2013 privind energia din surse regenerabile, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din  iunie 2013, care modifică schema de ajutor de stat privind acordarea certificatelor verzi. Traian Băsescu a atras atenţia în cererea de reexaminare, transmisă în ianuarie, că, prin lege,…

  • Neconstituţionalitatea modificărilor Codului penal

    În urma obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de 50 de deputaţi ai Partidului Democrat Liberal referitor la programul legislativ din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Codul penal şi noul Cod penal) şi la articolul unic din Legea pentru modificarea art. 253*1 din Codul penal, portalul…

  • Direcţii de acţiune ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” în 2013

    În 2013, principalele direcţii de acţiune ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” au fost modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 31 august 2012, majorarea salariului minim şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, anul 2013 a fost însă şi unul al protestelor organizate de federaţiile membre…

  • Legea care reintroduce grupa I de muncă, promulgată

    Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010. Această lege va fi luată în calcul la stabilirea vârstei de pensionare. Potrivit proiectului urmează să fie reintrodusă grupa I de muncă, iar cei care…