Tag: mediu de afaceri

  • Comisia Europeană propune crearea unui Program de sprijin pentru stabilizarea investiţiilor

    Comisia Europeană (CE) propune crearea unui Program de sprijin pentru reforme şi a unei Funcţii de stabilizare a investiţiilor, se arată într-un comunicat al forului comunitar. Ambele propuneri fac parte dintr-o agendă mai cuprinzătoare care urmăreşte aprofundarea uniunii economice şi monetare a Europei şi utilizarea bugetului UE pentru a consolida performanţele şi rezilienţa economiilor noastre…

  • În curând va începe dezvoltarea portalului dedicat informării publice

    Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) va începe dezvoltarea portalului dedicat informării publice, aceasta fiind următoarea etapă în aplicarea Legii prevenirii, care a fost adoptată în Parlamentul României şi promulgată de preşedintele României în data de 22 decembrie 2017. „Următoarea etapă în aplicarea Legii prevenirii este dezvoltarea, de către Ministerul pentru Mediul…

  • Au fost semnate acorduri de finanțare pentru programul Start-up Nation

    Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a semnat 20 de acorduri de finanțare pentru programul Start-up Nation, cu o sumă totală de aproape 4 milioane de lei, iar în cadrul acestor acorduri se vor crea 155 de noi locuri de muncă. Ministrul a declarat:„Vreau să vorbesc despre programul Start-Up Nation și vreau să…

  • În august se lansează două noi programe destinate firmelor: Comerț și Microindustrializare

    Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMCCA) va lansa, la jumătatea lunii august, două noi programe destinate mediului de afaceri, a declarat, într-o conferință de presă ministrul de resort. De asemenea, potrivit ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în data de 21 august va fi lansat programul de Microindustrializare, ce va…

  • De la 1 august va intra în dezbateri un nou model de colectare TVA

    Guvernul pregăteşte o altă măsură pentru mediul de afaceri. TVA split este o nouă formă de colectare a taxei pe valoare adăugată, prin care contribuabilul nu va mai intra în posesia TVA-ului. Taxa va fi direcţionată direct în contul statului. Premierul susţine că astfel vor determina reducerea evaziunii fiscale, însă unii antreprenori critică dur această…

  • Codul fiscal se va modifica!

    Autoritățile locale ar putea stabili impozite reduse pe imobilele persoanelor juridice, în funcție de specificul activității economice pe care doresc să o stimuleze, conform unui proiect de lege inițiat de liberali. Potrivit proiectului: “Această modificare are scopul de a asigura o mai mare libertate de decizie consiliilor locale, respectiv Consiliului General al Municipiului București, în…

  • România este cel mai mare producător de legislaţie din estul Europei

    Într-un top realizat în 6 ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE), România este lider regional (299 de legi) la numărul de modificări legislative. Pe locul al doilea se află Polonia (227 de legi), urmată de Ungaria (186 de legi). Astfel, circa jumătate (483) din totalul de 1.098 de legi adoptate au un impact direct asupra…

  • Modificări la condiţiile pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune

    Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) a supus spre consultare publică Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 123/2015 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune. Potrivit actului normativ, principalele schimbări introduse presupune următoarele: – Se modifică art. 14 alin. (7) şi art. 43 alin. (2) în…

  • Înființarea Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 871/2015. Actul normativ stabilește măsuri de înfiinţare, organizare şi reorganizare a unor ministere, dar și măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale. Astfel,…

  • Retrimiterea Codului Fiscal spre reexaminare ar fi un semnal negativ pentru mediul de afaceri

    Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin solicită preşedintelui Klaus Iohannis promulgarea Codului Fiscal. Aceştia consideră că retrimiterea actului normativ la Parlament, spre reexaminare, ar fi un semnal negativ pentru mediul de afaceri. Cei doi lideri mai atrag atenţia asupra faptului că au trecut aproape 20 de zile, cât prevede Constituţia pentru promulgarea legii. “Este un Cod Fiscal sprijinit de…