Tag: medici

  • Mai pot să primească doctorii “mici atenţii”, plăţi suplimentare? ICCJ a răspuns la întrebare!

    Osia, dacă n-o ungi, scârţâie! Cam tot românul ştie ce înseamnă această străveche zicală care indică modul în care funcţionează, de 2-3 secole, relaţia dintre cetăţeanul dornic să-şi rezolve problemele, pe de-o parte şi unii slujbaşi de-ai statului, de cealaltă parte. Bacşişul, peşcheşul, şpaga sunt noţiuni ultrafamiliare în Balcani, nefiind o noutate nici pentru unii…

  • Reclama la medicamente are reguli noi, stricte! Cine-s principalii beneficiari? Pacienţii!

    În marile oraşe, găseşti o farmacie la fiecare colţ de stradă! “Big Pharma” nu-şi face renumele de râs. Înregistrează profituri colosale, indiferent de situaţia economică! În Europa şi SUA, atât bolile cronice, cât şi stilul de viaţă marcat de abuzuri alimentare, sedentarism şi stres cât cuprinde, furnizează o clientelă numeroasă şi fidelă pentru “Big Pharma”.…

  • Consideri că ţi-au fost încălcate drepturile de pacient? Înştiinţează consiliul de etică al spitalului!

    Potrivit legii drepturilor pacientului, pacienţii au dreptul la îngrijirile medicale de cea mai înaltă calitate de care dispune societatea, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale. Orice pacient are dreptul de-a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare. A nădăjdui la un tratament egal, nediscriminator, în acele unităţi sanitare unde, printr-o lege nescrisă, calitatea…

  • Ai fost tratat necorespunzător în spital? Ai la dispoziţie un… mecanism de feedback!

    Dorind să-şi dovedească adânca preocupare pentru binele pacienţilor, mai-marii din Ministerul Sănătăţii au considerat că se impune aplicarea unui ansamblu de măsuri menite să asigure creşterea gradului de încredere în serviciile medicale oferite în spitalele publice. Acest lucru se va realiza prin analiza sesizărilor şi observaţiilor pacienţilor cu privire la calitatea serviciilor oferite în spitale,…

  • Ai refuzat să primeşti cardul de sănătate? Există soluţii şi pentru tine!

    Introducerea cardului naţional de sănătate a iscat un veritabil război al părerilor! Iniţial, oficialităţile nu dădeau semne c-ar fi dispuse să ia notă de opiniile opozanţilor cardului de sănătate. Ulterior, grupul criticilor s-a mărit şi a început să invoce argumente, etice şi juridice, ce i-au plasat pe guvernanţi între ciocan şi nicovală. În urma consultărilor…

  • Medicina şcolară – extrem de necesară!

    Pentru orice părinte care-şi merită pe deplin acest nume, educaţia şi sănătatea copilului său reprezintă preocupări de prim rang. Totodată, orice stat guvernat în mod responsabil ar trebui să manifeste un viu şi neîncetat interes faţă asigurarea sănătăţii şi educării tinerei generaţii! Nu se poate vorbi despre o strategie naţională de sănătate, fără a acorda…

  • Noi reguli în asistenţa medicală. Decât în spital mai bine… profilaxie!

    Nimeni nu poate ocoli doctorul, dar sistemul medical autohton îi îngrozeşte pe unii români mai rău decât boala. De teama spitalelor, mulţi preferă clinicile private sau tratamentele în străinătate. Numeroşi doctori şi-au luat tălpăşiţa, şi ei, într-acolo. Pacienţii s-au săturat să fie cobaii spitalelor iar medicilor li s-a acrit de nesfârşita reformă a sistemului de…

  • Implementarea Proiectului pilot de creştere a veniturilor medicilor şi echipei medicale

    Potrivit noutăţilor legislative, medicii care vor trata pacienţi, în regim privat, în spitale publice vor primi 50% din suma încasată, după ce procentul respectiv era stabilit iniţial, în luna august 2013, la 60%. Astfel, Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind implementarea Proiectului pilot de creştere a veniturilor medicilor şi echipei…

  • Reţetele electronice într-un un nou format din 1 februarie 2014

    Potrivit actului normativ publicat recent în Monitorul Oficial, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1509/2013, începând cu 1 februarie 2014, prescrierea medicamentelor de către medici se va face pe baza unui formular de reţetă electronică actualizat. Noul format va include o nouă secţiune, în care medicii vor completa situaţiile pentru care medicamentul a fost prescris. Totodată, reţeta…

  • Colaborare între M.S. şi Coaliţia pentru Sănătate

    Ministerul sănătăţii a semnat un protocol de colaborare cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Sănătate. Prin semnarea acestui protocol se urmăreşte prevenirea unor situaţii tensionate ce ar putea să apară în legătură cu viitoarele acte normative propuse, eliminarea deficienţelor din sistem, abordarea aspectelor de interes comun din domeniul sănătăţii. Comitetul de lucru va fi format din zece…