-
A fost promulgată Legea privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă
Preşedintele României a semnat, ieri, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă; Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2019 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere.
-
Modificări aduse Legii energiei electrice şi a gazelor naturale
Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 a fost modificată şi completată de OUG nr. 74/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 416/2020.
-
Legea pentru suspendarea rambursării creditelor este neconstituţională!
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor este neconstituţională, în ansamblul său.
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte
Preşedintele României a semnat următoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art.13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia; Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
-
Legea privind comercializarea produselor alimentare a suferit modificări
Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare a fost modificată de Legea nr. 28/2020. Se redefineşte parteneriatul direct ca relaţia comercială directă dintre comerciant şi cooperativele agricole, asociaţiile de producători agricoli, societăţile comerciale agricole de producţie, producători agroalimentari şi distribuitori, între care se încheie un contract comercial pentru minimum 12 luni.
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte!
Preşedintele României, a semnat următoarele decrete:
-
Ultimele decrete semnate de Preşedintele României!
Preşedintele României a semnat vineri următoarele decrete:
-
Un proiect de lege modifică Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor
Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
-
A fost promulgată Legea care modifică acordarea biletelor de valoare!
Preşedintele României a semnat vineri următoarele decrete:
-
Ce decrete au fost semnate de Preşedinte?
Preşedintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale: