-
“Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, o nouă disciplină școlară!
Legea nr. 296/2022 prevede introducerea disciplinei “Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”.
-
Mihai Viteazul a fost declarat martir şi erou al naţiunii române
Prin Legea nr. 137/2020 se declară martir şi erou al naţiunii române Mihai Viteazul, Domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea Primei Uniri a poporului român şi pentru curajul şi sacrificiul său marcant în istoria României.
-
Capitol dedicat minorităţilor naţionale în manualul de istorie
Proiectul de lege prin care s-ar introduce un capitol dedicat minorităţilor naţionale în manualul de istorie al elevilor de la ciclul gimnazial a fost înaintat în Parlament de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, argumentând că ar fi bine ca elevii să înveţe că pe lângă majoritari sunt şi minoritari care au o istorie şi o tradiţie. Astfel, profesorii…