-
Instituirea unei funcţii în Parlament din partea Blocului Naţional Sindical
Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat faptul că în cadrul Congresului BNS au fost adoptate unele modificări de statut printre care şi instituirea unei funcţii de reprezentant permanent la Parlamentul României. Scopul instituirii acestei funcţii constă în stabilirea relaţiilor corecte cu liderii de grup, cu preşedinţii de comisii, cu membrii Parlamentului dar şi asigurarea întregului curs legislativ pornind de…
-
Instituirea schemei de ajutor de stat pentru emisiuni culturale
Guvernul a decis instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru instituţiile din presa audiovizuală care produc şi difuzează emisiuni cu specific de informare, educare şi culturale, însă a renunţat la instituirea Fondului Audiovizual, din colectarea unui procent de 5% din totalul veniturilor cabliştilor. Astfel schema ajutorului de stat, aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, arătă că urmăreşte susţinerea operatorilor…