-
Acord privind cooperarea în domeniul apărării între România și Polonia!
Între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone a fost încheiat un Acord privind cooperarea în domeniul industriei de apărare. Potrivit Legii nr. 60/2023 cooperarea între părți vizează printre altele implementarea unor proiecte comune de cercetare şi dezvoltare bazate pe resurse ştiinţifice din domeniul industriei de apărare în scopul producerii de echipamente, solicitate în comun sau…
-
Comisia a propus interzicerea pe piaţa UE a produselor obţinute prin muncă forţată
Comisia a propus astăzi interzicerea pe piaţa UE a produselor obţinute prin muncă forţată. Propunerea cuprinde toate produsele, atât cele fabricate în UE pentru consum intern şi export, cât şi cele importate, fără a viza anumite întreprinderi sau industrii.
-
Tabloul salariilor actuale din România
Potrivit celor mai multe voci din piață, 2013 va fi un an fără creșteri salariale. Un an, așa cum s-a tot spus, al stagnării. Există meserii pentru care salariile s-au dublat din 2008 și până acum. La polul opus, angajați care altădată se lăudau cu venituri mult peste medie au ajuns să câștige la limita…