Tag: indemnizaţie

  • Indemnizațiile pentru parlamentari în discuție la Birourile permanente reunite

    Proiectul de lege privind pensiile speciale, semnat de peste 200 de parlamentari de la toate formaţiunile politice, a fost trimis la Birourile permanente reunite ale celor două Camere. Potrivit proiectului parlamentarii ar putea primi indemnizaţii de până la 4.000 lei. Secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici, a spus că nu a avut loc nicio discuţie în…

  • Ziariştii ar putea primi o indemnizaţie de 50% din pensia care li se cuvine în baza asigurării în sistemul public de pensii

    Potrivit declaraţiilor Senatorului UNPR, Haralambie Vochiţoiu, la Senat a fost depusă o propunere legislativă care vizează completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Proiectul de lege dă dreptul celor asiguraţi în sistemul public de pensii,…

  • Parlamentarii ar putea beneficia de pensii speciale

    Potrivit unui proiect aflat în discuţia grupurilor parlamentare, parlamentarii ar putea beneficia de pensii speciale. Conform proiectului discutat, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.…

  • Persoanele persecutate din motive politice vor primi indemnizaţii

    Administraţia Prezidenţială a informat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat în data de 1 aprilie decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Decretului – lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.…

  • Dublarea indemnizaţiei invalizilor şi veteranilor de război

    Iniţiativa legislativă care prevede dublarea indemnizaţiei invalizilor şi veteranilor de război, precum şi cea a văduvelor acestora, a fost decisă de Senat şi urmează să fie transmisă Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Astfel propunerea legislativă se referă la modificarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război. Potrivit propunerii legislative, marii…

  • Părinţii aflaţi în concediul pentru creşterea copilului de până la 2 ani – victime ale discriminării?

    Ca stat responsabil, România trebuie să acorde susţinere tinerelor familii. Mai ales celor cărora tocmai li s-a născut un copil! Mai înainte de-a aduce pe lume un prunc, de a primi o indemnizaţie pentru creşterea sa, părinţii beneficiari au tot plătit, din roadele muncii lor, impozite şi contribuţii. Acum, o parte din aceşti bani trebuie…

  • Majorarea indemnizaţiei zilnice de delegare şi detaşare

    În Monitorul Oficial al României nr. 68 din 27 ianuarie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 60/2015 pentru actualizarea cuantumului indemnizaţiei zilnice de delegare şi detaşare, precum şi a sumei ce reprezintă compensarea cheltuielilor de cazare ale personalului aflat în delegare în situaţia în care acesta nu beneficiază de cazare în structuri de primire…

  • Nereguli la plata indemnizaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi

    Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va verifica la nivel naţional modul de plată către beneficiari a indemnizaţiilor destinate persoanelor cu dizabilităţi. Această decizie a venit în urma reclamaţiilor că nu toţi beneficiarii au primit indemnizaţii majorate cu 16%, din ianuarie. “Am fost informată că sunt câteva reclamaţii în ceea ce priveşte faptul că…

  • Revoluționarii – obligați să obțină noi certificate, pentru a putea primi indemnizația!

    Pentru ca astăzi să avem libertatea de a putea spune ceea ce gândim, fără să ne fie frică de consecințe, de a putea călători neîngrădiți în afara granițelor țării în locuri despre care aflasem că există doar din atlasul geografic, pentru a putea trăi într-o țară liberă, acum 25 de ani și-au jertfit viața eroii…

  • Salarizarea personalului bugetar în anul 2015

    În Monitorul Oficial al României nr. 925 din data de 18 decembrie 2014 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Potrivit actului normativ, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care…