-
Persoana fizică sau doar persoana juridică care vinde etnobotanice va fi pedepsită?
Fiind parte a Uniunii Europene, am luat și bune și mai puțin bune din spațiul european. Unul dintre lucrurile negative care a curmat vieți și a creat dependență în rândul tinerilor a fost deschiderea magazinelor de vise care comercializau etnobotanice. Din 2008 până în 2010 când au fost interzise, aceste magazine de vise vindeau la…
-
Închisoare pentru infracţiunea de dispreţ pentru însemnele naţionale
Proiectul care prevede modificarea Codului Penal privind reintroducerea pedepselor cu închisoare de la 1 an la 3 ani pentru infracţiunea de dispreţ pentru însemnele naţionale, considerând că dezincriminarea acestor fapte poate duce şi la omiterea arborării drapelului României, a fost propus de parlamentarii PSD şi UNPR. Astfel cei care vor săvârşi în public o faptă prin care…
-
Proiect de lege privind interzicerea organizaţiilor şi faptelor cu caracter comunist
Un proiect de lege privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter comunist şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război a fost depus la Senat. Valeriu Todiraşcu, iniţiatorul proiectului de lege susţine că ideologia şi crimele comunismului nu sunt mai puţin condamnabile decât cele ale…
-
Pedepse mai mari pentru pedofili
A apărut proiectul de lege care înăspreşte pedepsele pentru violatori şi pedofili. Acesta va fi depus pe 3 august la Camera Deputaţilor de Bogdan Diaconu. Președinte al Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, a redactat o propunere legislativă care prevede 25 de ani de închisoare pentru pedofili și violatori, iar în cazul în care fapta are…
-
Judecarea apelului în dosarul Referendumului se va face din 28 septembrie
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pentru 28 septembrie primul termen al apelului în dosarul “Referendumul fraudat”, în care sunt judecaţi Liviu Dragnea şi alţi 70 de inculpaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Judecarea apelului se va face de către un complet format din cinci magistrați, iar…
-
Proiect de lege privind graţierea pedepselor de până la 2 ani de închisoare
În data de 13 iunie, la Senat, a fost depus un proiect de Lege ce prevede graţierea pedepselor cu închisoarea de până la doi ani inclusiv, excepţie făcând persoanele care au săvârşit infracţiuni precum omor, lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, act sexual cu minor, iniţiatoarea proiectului fiind senatoarea PC Cristiana Anghel. Potrivit textului proiectului,…
-
Cat ne costa nerespectarea legii penale? Sistemul de zile-amenda din Noul Cod penal
După cum deja ştim, Noul Cod penal a venit cu importante reduceri ale cuantumului pedepsei închisorii şi a extins sfera de aplicare a amenzii. Măsuri binevenite, dacă stăm să ne gândim cât trebuie să cheltuiască statul pe an pentru întreţinerea deţinuţilor… În plus, o drastică sancţiune pecuniară are tot potenţialul să fie o lecţie greu…
-
Ai permis de port armă? La noi ca în Vestul Sălbatic! Îți faci singur dreptate!
Copilăria este singurul loc în care m-aș întoarce fără regrete. Este locul în care timpul avea o altă dimensiune. Zilele se măsurau în numărul de jocuri „de-a v-ați ascunselea”, „hoții și vardiștii”, „țară, țară vrem ostași.” Astăzi, dacă vrei să te întorci în lumea copilăriei. deschizi calculatorul și te joci de unul singur de-a hoții…
-
S-a purtat vreun funcționar abuziv cu tine? Știi ce ai de făcut?
Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.(Blaise Pascal) Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să fiți fără voia voastră victima purtării abuzive a unui funcționar public. E posibil să vă fi confruntat cu o asemenea situație atunci când erați la fisc să vă plătiți taxele și impozitele sau la un restaurant…