-
ICCJ. Calea de atac privind hotărârile cu mai multe cereri principale
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că hotărârile, care soluționează acțiuni având ca obiect mai multe cereri principale, ale căror valori se situează, pentru fiecare cerere principală în parte, sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum…
-
Termenul în care se pot formula în scris cereri cu privire la legalitatea sesizării instanţei este unul de recomandare
Codul de procedură penală prevede că după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară. Art. 344 alin. 2) C. procedură penală prevede că, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la…
-
ICCJ. Competenţa după calitatea persoanei
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că dispoziţiile art. 48 alin. (2) teza finală, raportate la dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., sunt aplicabile numai cu privire la judecata în primă instanţă, iar nu şi cu privire la judecata în calea de atac a apelului. Dobândirea calităţilor prevăzute în art. 40…
-
ICCJ. Pronunțarea instanței de apel cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, potrivit art. 82 alin. 2 C. proc. civ., dacă se invocă excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei pentru prima oară în apel, fără a se pune în discuție în primă instanță calitatea de reprezentant, iar instanța de apel se pronunță (în sensul suspendării judecății si pe…
-
ICCJ. Menționarea în cererea de apel a neprezentării la termenul de judecată acordat
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că precizarea apelantei în cererea de apel a faptului că este posibil să nu se prezinte la termenul de judecată acordat, fără a solicita expres și judecarea cauzei în lipsă, îndreptățește soluția instanței de suspendare a judecății, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ.( judecătorul va…
-
ICCJ. Judecarea în lipsă
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că precizarea apelantei în cererea de apel a faptului că este posibil să nu se prezinte la termenul de judecată acordat, fără a solicita expres și judecarea cauzei în lipsă, îndreptățește soluția instanței de suspendare a judecății, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ.( judecătorul va…
-
ICCJ. Încălcarea dreptului la ocrotirea sănătății a asiguratului
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că drepturile cetățeanului asigurat la beneficiile ocrotirii sănătăţii sunt asigurate indiferent de momentul la care apare această nevoie (începutul anului, al trimestrului sau al lunii) şi independent de depăşirea sau nu al unui prag valoric stabilit de Statul Român cu distribuitorul de servicii medicale. ”A accepta împlinirea dreptului cetăţeanului…
-
ICCJ. Neindicarea hotărârii judecătorești recurate
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că lipsa indicării hotărârii judecătorești împotriva căreia a fost exercitat recursul și a motivelor de nelegalitate face imposibilă identificarea hotărârii care se atacă, sancțiunea fiind anularea recursului, conform art. 407 alin. 1 C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. 1 C. proc. civ.. În speță, cererea de…
-
ICCJ. Anulare hotărâre arbitrală
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că intervine anularea hotărârii arbitrale în condițiile în care în considerente instanța arbitrală nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, astfel că soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută…
-
ICCJ. Natura termenului de recurs în cazul perimării
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, conform art. 421 alin. 2 C. proc. civ., că termenul de recurs în cazul perimării este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii care constată perimarea, acest termen fiind un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. În speță, nu au…