ICCJ. Încălcarea dreptului la ocrotirea sănătății a asiguratului


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că drepturile cetățeanului asigurat la beneficiile ocrotirii sănătăţii sunt asigurate indiferent de momentul la care apare această nevoie (începutul anului, al trimestrului sau al lunii) şi independent de depăşirea sau nu al unui prag valoric stabilit de Statul Român cu distribuitorul de servicii medicale. ”A accepta împlinirea dreptului cetăţeanului până la momentul atingerii unui prag valoric, constituie vădit o discriminare a cetăţeanului care nu a avut „şansa” de a se îmbolnăvi în perioada acceptată la decontare.” În speță, constituie o încălcare a dreptului la ocrotirea sănătăţii a asiguratului refuzul de a deconta serviciile medicale peste valoarea din contract, și nicidecum nu poate fi vorba, decât aparent, de o sancţiune a încălcării unei clauze contractuale.

(Decizia nr. 1837 din data de 7 decembrie 2017 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect decontare servicii medicale)

,