Tag: gaze naturale

  • Raport proiectului de lege privind conducta Nabucco

    Comisia de industrii şi servicii a formulat raport cu amendamente proiectului de lege cu privire la unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco, urmând ca proiectul să fie înaintat spre dezbatere şi adoptare în şedinţa de marţi a Camerei Deputaţilor, a informat preşedintele comisiei, Iulian Iancu. “Comisia pentru industrii…

  • Majorare preţ la gazele naturale pentru consumatorii non-casnici

    Din 1 aprilie 2013 tarifele de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat vor fi majorate cu circa 5% pentru consumatorii non-casnici, acestea urmând să ajungă la 55,3 lei/MWh. Astfel majorarea cu circa 5% va fi aplicată şi pentru consumatorii non-casnici şi cu circa 8% pentru casnici. De asemenea, tarifele de furnizare a gazelor naturale se vor majora de…

  • Proiect privind ajutor suplimentar pentru curent şi gaze naturale

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propune reglementarea măsurilor speciale destinate beneficiarilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de eliminarea tarifului social la energie electrică şi creşterea preţului la energie electrică şi…

  • Vânzările de gaze naturale, în scădere

    Deşi marja de profit s-a menţinut favorabilă, OMV Petrom, cel mai mare producător local de petrol şi gaze, a ra­portat o producţie în scădere şi vânzări mai mici de gaze naturale în ultimul trimestru al anului trecut. Producţia zil­nică de hidrocarburi a Petrom a scăzut uşor în ultimele trei luni ale lui 2012, la 183.000 de…