-
Salariile bugetarilor au fost îngheţate!
Începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară…
-
ICCJ a admis un recurs în interesul legii referitor la salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie: Prin Decizia nr. 7/2019, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Oradea şi, în consecinţă, stabileşte că:
-
A fost stabilită Metodologia de transmitere a datelor privind veniturile salariale ale personalului public
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 877 din data de 17 octombrie 2018, a fost publicată Metodologia de transmitere a datelor privind veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice, din 26.09.2018. Ministerul Muncii și Justiției Sociale a stabilit că formularul se completează de către instituțiile/autoritățile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului muncii…
-
Finanţarea programelor sportive din fonduri publice. Cum se realizează?
Există un domeniu în care România a reușit să surclaseze – în repetate rânduri – marile puteri ale lumii. Sportul! Performanțele, uneori extraordinare, obținute de către sportivii noștri la marile competiții internaționale ne-au făcut să trecem mai lesne prin perioade dificile, sărace în momente de bucurie colectivă, ale istoriei noastre recente. Deseori, reușitele din sport ne-au…
-
Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor doreşte acordarea majorărilor salariale promise!
Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România vrea ca majorările salariale propuse să aibă loc în proporţie de 80% până în 2020, a declarat directorul de comunicare şi purtător de cuvânt al Federaţiei. “În ceea ce priveşte salarizarea personalului plătit din fondurile publice, trebuie să fie actualizată conform cerinţelor depuse instituţiilor abilitate. După cum bine…
-
ICCJ. Determinarea cuantumului sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute pentru personalul din învăţământ
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 4 iunie 2018, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 1489/89/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
-
Condițiile aplicabile contractelor de achiziție aferente investițiilor finanțate din fonduri publice. Noutăți legislative!
„Contractul este legea părților”, se spune, pe bună dreptate. În același timp, s-a considerat că, în privința mai multor categorii de contracte, printre care și cele de achiziție „aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice” se impune fixarea unor jaloane solide și-a unor limite clare, dincolo de care nu se poate trece fără a…
-
Prevederile legale legate de salariații plătiți din fonduri publice, motiv de sesizare al ÎCCJ
Dispozițiile legale privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevedea în 2009 că intră în competența ordonatorilor de credite soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă. Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării…
-
Sporurile și condițiile de acordare a acestora pentru cei din sectorul bugetar
Problemele privind salarizarea personalului bugetar au făcut obiectul multor discuții și controverse determinate de modul neclar în care a fost redactat textul de lege, de faptul că unele acte normative au fost abrogate fără ca cele noi să clarifice anumite aspecte. Această situație a determinat ca fiecare să interpreteze legea după bunul plac, ajungându-se la…