-
Au fost stabilite priorităţile pentru bugetul UE pe anul 2021!
Consiliul a adoptat următoarele concluzii prin care îşi stabileşte priorităţile pentru bugetul UE pe 2021. „1. Consiliul subliniază că procedura bugetară pentru exerciţiul financiar 2021 va fi prima din cadrul noii perioade de programare 2021-2027. În această privinţă, bugetul va juca un rol important în elaborarea şi îndeplinirea obiectivelor şi priorităţilor Uniunii.
-
Ministerul Agriculturii a anunţat că programul de susţinere a cultivatorilor de tomate se va relua
Anul 2019 începe cu o veste bună pentru mii de români. Aceștia vor urma să primească de la stat câte 3000 de euro, pentru care însă trebuie să îndeplinească câteva condiții. Ministerul Agriculturii a anunţat că programul de susţinere a cultivatorilor de tomate în spaţiile protejate va continua şi în anul 2019, când alocarea financiară…
-
Au fost modificate Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 792 din data de 17 septembrie 2018 a fost publicat Ordinul nr. 3067/2018 pentru completarea unor reglementări contabile. Au fost modificate Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate: – prin introducerea unei noi subsecțiuni 4.13.6. „Distribuirea de dividende în cursul exercițiului financiar”; – în Planul de conturi general cuprins…
-
Aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici
Ministerul Finanțelor Publice a supus dezbaterii publice un proiect de Ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici. Astfel, potrivit proiectului de act normativ, Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici se aplică persoanelor cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile…
-
Actualizarea formularelor pentru completarea bilanțurilor din 2015
Agenția Națională de Administrare Fiscală a actualizat aplicația care permite generarea formularelor – S1002 – S1003 – S1005 – Situații financiare anuale la 31 decembrie 2015 și situații financiare anuale simplificate la 31 decembrie 2015 întocmite de către entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, prevăzute în Anexa nr. 1 la Ordinul MFP…
-
Statul încurajează meșteșugurile și artizanatul prin acordarea de bani. Vezi cum se pot obține!
Lucian Blaga spunea că „veșnicia s-a născut la sat.” Dar ce facem noi astăzi ca această veșnicie a satului românesc cu tradițiile și obiceiurile sale, cu oameni autentici să nu piară înghițită de suflul civilizației urbane? Ne uităm nepăsători cum satul românesc de odinioară dispare și o dată cu el tradițiile acestui popor înghițite de…
-
Norma ASF privind încheierea exerciţiului financiar 2014 pentru societăţile din domeniul asigurărilor
În Monitorul Oficial nr. 131 din 20 februarie 2015 a fost publicată Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2015 privind încheierea exerciţiului financiar 2014 pentru societăţile din domeniul asigurărilor. Actul normativ reglementează încheierea exerciţiului financiar 2014 pentru societăţile din domeniul asigurărilor. Societăţile de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, precum şi brokerii de asigurare, de…
-
Noutăți privind legea contabilității
Odată cu înființarea în România a sucursalelor multor firme-mamă cu sediul în străinătate, au ieşit la iveală diferențele între modul de raportare financiară de la noi și cel folosit în alte țări. Se impunea alinierea sistemului de ținere a contabilității și de raportare la cel european, fapt ce va implica, de la 1 ianuarie 2015, aplicarea…
-
Agricultorii vor primi în continuare plăţi pe suprafaţă
Potrivit declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, plăţile directe pentru agricultorii români în exerciţiul financiar al UE 2014-2020 vor fi făcute tot pe suprafaţă, în timp ce abordarea statelor membre mai vechi este plata pe fermă. “Pentru segmentul financiar următor, plăţile directe, în ceea ce priveşte România, se vor menţine ca plăţi pe hectar, abordarea…