Tag: exceptie de neconstitutionalitate

  • Eventualele greşeli de aplicare a legii pot constitui motive de neconstituţionalitate?

    Fondul pentru mediu este un instrument economico – financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. Acesta îşi găseşte reglementarea în O.U.G. privind Fondul pentru mediu nr. 196/2005. Potrivit ştirilor juridice, veniturile fondurilor…

  • Recursul în casaţie, subiect de sesizare CCR

    Legislaţia penală prevede ca şi căi extraordinare de atac contestaţia în anulare, recursul în casaţie, revizuirea şi redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate. În ceea ce priveşte recursul în casaţie, art. 434 alin. 1) C. procedură penală prevede că pot fi atacate cu această cale de atac deciziile pronunţate de…

  • Cine poate invoca o excepţie de neconstituţionalitate?

    Prin tranzacţie părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Tranzacţia poate fi constatată şi prin hotărâre judecătorească. Potrivit art. 2.278 C. civil tranzacţia care este constatată printr-o hotărâre judecătorească poate fi desfiinţată prin acţiune…

  • Motivul excepţiei de neconstituţionalitate a fost soluţionat. Ce va decide Curtea Constituţională?

    Împotriva soluţiilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară se poate face contestaţie. Art. 347 alin. 1) C. procedură penală prevede că în termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie iar aceasta poate privi şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor. Împotriva acestui articol de lege a…

  • Instanţa s-a pronunţat în cauza în care a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate. Care sunt efectele?

    Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului sau inculpaţilor pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Rezolvarea acţiunii penale este reglementată de art. 396 C. procedură penală, iar alin. 10 al articolului prevede că atunci când judecata s-a desfăşurat în condiţiile recunoaşterii învinuirii iar instanţa reţine aceeaşi situaţie…

  • Condiţiile formulării unei excepţii de neconstituţionalitate nu sunt întrunite. Care este soluţia CCR?

    Procurorul după examinarea sesizării când constată că au fost strânse probele necesare la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluţionează cauza prin ordonanţă şi poate dispune clasarea sau renunţarea la urmărire penală. Art. 315 C. procedură penală prevede că se poate dispune clasarea atunci când nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt…

  • Termenul de înaintare a dosarului la judecătorul de cameră preliminară, motiv de sesizare CCR

    Competenţa verificărilor măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară îi revine judecătorului de cameră preliminară. Legislaţia penală, art. 207 alin. 1 C. porocedură penală, prevede că atunci când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de…

  • Legea dării în plată, motiv de sesizare CCR!

    Legea dării în plată este pentru unii o degrevare de sarcina creditului însă alţii nu sunt de acord cu prevederile acestei legi şi rămâne încă o lege discutabilă. Mai multe excepţii de neconstituţionalitate s-au formulat împotriva acestei legi, multe dintre ele au fost respinse însă după cum ştim au fost şi excepţii care au fost…

  • CCR discută joi sesizarea Avocatului Poporului privind Ordonanţa de modificare a Codurilor penale

    Curtea Constituţională a României va discuta joi sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă referitoarea la modificarea Codurilor penale. De asemenea, CCR va discuta miercuri cererile preşedintelui  şi şefei Consiliului Superior al Magistraturii privind constatarea unui conflict între puterile statului. Preşedintele  a anunţat, joia trecută, că a sesizat CCR în legătură cu OUG privind…

  • Procedura de recunoştere a învinuirii instituie o discriminare?

    Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Este foarte important ca pe parcursul judecăţii să fie respectate toate drepturile pe care le are cei învinuit. În acest sens se prevede în art. 374 alin. 1) C. procedură penală că primul termen la care procedura de citare este…