Tag: energie

  • Se urmărește reabilitarea infrastructurii de irigații. A fost aprobat și un program național!

    Despre pământul României se spune că ar putea produce hrană pentru o populație de patru ori mai mare decât cea actuală. Ironia sorții sau mai degrabă tristețea sa face ca, într-o asemenea țară, cea mai mare parte dintre produsele agro-alimentare să provină din import. În țara noastră, care dispune de una dintre cele mai dezvoltate…

  • Proiect: Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă

    Ministerul Fondurilor Europene a lansat în dezbatere publică proiect de Hotărâre privind aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă. Prin proiectul de act normativ este aprobată schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă, conform Obiectivului Specific 6.4. din…

  • Hotărârea privind măsurile pentru realizarea stocurilor de siguranţă ale SEN

    La 9 noiembrie, Executivul a aprobat Hotărârea privind măsurile pentru realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Electroenergetic Naţional. Programul aprobat prevede funcţionarea în condiţii de siguranţă a SEN în perioada 15 noiembrie 2016 – 15 martie 2017, cu posibilitatea prelungirii până la 31 martie, în ceea ce priveşte asigurarea combustibililor pentru perioada sezonului rece şi…

  • Proiect: Modificarea Legii privind energia din surse regenerabile

    Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică proiectul de OUG pentru modificarea şi completarear pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Principalele schimbări prevăzute în proiect se referă la: instituirea obligaţiei anuale de achiziţie a unui număr constant de CV pe o perioadă de 15 ani, începând din anul…

  • Legea privind unele măsuri în domeniul gazelor naturale, promulgată

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul de promulgare a Legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale. În luna septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care reglementează cadrul legal pentru toate proiectele de importanţă strategică pentru statul român şi contribuie la consolidarea securităţii energetice a…

  • Contribuţia plătită de consumatori pentru energia verde se va majora

    În perioada următoare contribuţia pe care o achită consumatorii pentru energia regenerabilă, prin sistemul de certificate verzi, va creşte. “Legea 220/2008 nu mai este de mult actuală. (…) Avem acum în lucru şi probabil săptămâna viitoare se va pune pe site proiectul de modificare a Legii 220 vizavi de balonul de oxigen pe care îl…

  • Reactoarele 3 și 4 vor fi incluse în strategia energetică

    Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a afirmat  că proiectul realizării reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se va regăsi în strategia energetică a României, deoarece în acest proiect s-a investit deja peste un miliard de euro. Conform acestuia, ţara noastră are și experiența necesară pentru derularea acestui proiect. De asemenea, cărbunele va rămâne și el o resursă importantă…

  • Proiect de lege pentru dezvoltarea unor activități economice pe anumite terenuri

    Conform unui un proiect de lege depus la Parlament, cazinourile, hotelurile, restaurantele, cluburile și alte structuri cu activități de agrement, dar și magazine, amplasate pe insule, grinduri și suprafețe rezultate din modificări naturale ale teritoriului ori prin amenajare hidrotehnică trebuie scutite de taxe și impozite, inclusiv de aplicarea TVA, sau să achite taxe mai mici.…

  • Emiterea certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură. Care este procedura?

    Cine n-a (prea) chiulit de la orele de chimie, are ceva șanse să-și reamintească observația lui Lavoisier: totul se transformă și nimic nu se pierde, în Natură. Indiscutabil, știința l-a preschimbat pe om! L-a făcut un maestru al transformării materiei, în propriul folos.

  • Proiecte pe gaze în care este implicată România

    BRUA este un proiect pe gaze important, finanţat din fonduri europene nerambursabile, în care este implicată România. Denumire proiectului vine de la iniţialele statelor traversate: Bulgaria – România – Ungaria – Austria. BRUA va oferi posibilitatea unui flux reversibil de gaze, astfel, României i se oferă şansa unei alternative la importurile din Rusia, dar şi pieţe de desfacere pentru gazele locale. Potrivit…