Tag: drept penal

  • O dispoziție din Codul penal a fost declarată neconstituțională!

    Dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Articolul de lege prevede că “(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: [. . .] c) neplata, cu rea – credinţă, timp…

  • ICCJ. Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei

    Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 7 mai 2019, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală prin încheierea de şedinţă din data de 07 ianuarie 2019 pronunţată în dosarul nr. 5780/202/2017 (2031/2018) prin care se solicită…

  • ICCJ. Repararea prejudiciului cauzat pentru durata excesivă a procesului penal

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că acțiunea împotriva statului întemeiată pe dispoziţiile Codului civil în materia răspunderii civile delictuale pentru încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil garantat de art. 6 paragraf 1 din CEDO şi art. 21 alin. 3 din Constituţie este admisibilă. Acțiunea cu un astfel de obiect (repararea…

  • ICCJ. Conflict de competenţă. Întreruperea cursului justiţiei

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, dacă judecătoria îşi declină competenţa de soluţionare a unei cauze în favoarea tribunalului, tribunalul în favoarea curţii de apel, iar curtea de apel în favoarea judecătoriei, nu există un caz de întrerupere a cursului justiţiei, întrucât curtea de apel a desemnat instanţa competentă prin hotărârea de…

  • Mâine expiră termenul pentru transmiterea punctelor de vedere privind OUG 13/2017

    Curtea Constituțională a României (CCR) a înregistrat, vineri, sesizarea Avocatului Poporului privind excepția de neconstituționalitate a OUG de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, urmând ca până pe 7 februarie părțile implicate să transmită punctele de vedre. Termenul de discutare a sesizării se va stabili după transmiterea punctelor de vedere. Potrivit…

  • O condamnare în ţară şi o despăgubire la CEDO! Cauza Colac împotriva României

    Recent, în „Monitorul Oficial” a văzut lumina tiparului o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului numai bună de „povestit”. Curtea a fost sesizată de către ieşeanul Doru Colac, după un lung şir de peripeţii prin justiţie. În 2003, Colac era pus sub acuzare de către Parchetul Iaşi, pentru proxenetism şi lipsire de libertate în…