-
Noutăți legislative privind procedura de incapacitate de plată a operatorilor economici
Procedura de compensare a datoriilor scadente neplătite între operatorii economici a fost reglementată prin OUG 77/1999. Scopul acestui act normativ a fost acela de a reglementa un mecanism de compensare a datoriilor neplătite la termenele scadente pentru datorii mai mari de 10.000 lei și mai vechi de 30 zile. Sistemul de compensări se aplica când…
-
Modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică – Proiect
Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a spus în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică. Potrivit actului normativ, au fost introduse prevederi necesare clarificării modului în care organismele publice sunt încurajate să achiziționeze doar produse, servicii, lucrări sau clădiri cu performanţe înalte de…
-
Noutăţi legislative! Amenzi majorate pentru cei vinovaţi de concurenţă neloială!
Viaţa e o competiţie! La fel e şi viaţa economică, în care fiecare întreprinzător încearcă, după puteri, după pricepere, să-şi asigure o felie cât mai consistentă din tortul profiturilor, în domeniul său de activitate. Dorinţa de a ajunge la succes şi spaima de a nu căpăta doar firimiturile rămase de la ospăţul învingătorilor îi fac pe…
-
Interzicerea completă a fumatului, extinsă la cluburi, restaurante, spaţii de joacă
Deputatul Aurelia Cristea afirmă că proiectul de lege privind interzicerea fumatului în instituţiile publice nu stopează complet fumatul în spaţiile închise, fiind necesar ca interdicţia să fie extinsă şi la baruri, cluburi, restaurante şi spaţii de joacă. Aceasta precizează că iniţiativa legislativă, care aparţine deputatului PSD Tamara Ciofu, presupune interzicerea completă a fumatului în spaţiile autorităţilor şi…
-
Proiect – Arunci gunoiul pe geamul mașinii sau pe fereastra locuinței? Riști amenzi usturătoare!
Mulți români spun că își doresc “o țară ca afară”, dar nu fac nimic concret pentru ca acest lucru să se și întâmple. Admiră curățenia din alte orașe, pe care le vizitează în vacanțe sau în interes de serviciu și rămân cu oful că “la noi nu-i ca la ei”. Nu ne-am întrebat niciodată cum…
-
Noutăţi în legislaţia concurenţei. Vrei profit? Obţine-l cinstit!
În ciuda încercărilor unora şi altora de a uniformiza oamenii, aceştia nu sunt egali şi nici nu vor să fie, decât înaintea legii. Indivizii şi organizaţiile se află într-o permanentă competiţie, pentru a ocupa un loc mai bun. Legea competiţiei nu funcţionează doar în societate. Competiţia se ascunde şi dincolo de aparenta pace şi armonie…
-
Drepturile consumatorilor – Obligațiile părților în cazul retragerii consumatorului. Care sunt contractele din care consumatorul nu se poate retrage (III)
Este important ca un consumator să-şi cunoască drepturile, atunci când decide să se retragă dintr-un contract pentru a evita să suporte costuri ascunse. În Monitorul Oficial nr. 427/2014, prin OUG 34/2014 s-au stabilit categoriile de contracte care îi interzic consumatorului să se retragă din ele. Pentru a evita potențialele situații neplăcute, informați-vă! Ce obligații are…
-
Modificări la Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către CC
Consiliul Concurenţei a lansat în dezbatere publică proiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 668/2011. Prin proiect se aduc modificări la capitolul privind modalitatea de plată a amenzilor şi urmărirea executării. Astfel se modifică art. 17: “Art.17.…
-
Modul de identificare a mașinilor înmatriculate în România sau UE şi implicate în incidente rutiere
Traficul rutier de pe la noi este o piatră de încercare pentru majoritatea șoferilor români, iar pentru șoferii străini este inclus în categoria sport extrem. Mulți șoferi care tranzitează România în vizită sau cu probleme de serviciu privesc neputincioși și mirați cum se circulă pe la noi. „Deși autostrăzi n-avem,/Bolizi de lux trec pe șosele/Împrăștiind,…
-
Plângere impotriva lipsei rovinietei valabile
Prin Decizia nr. 2931/2013 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a hotărât că dispoziţiile art. III alin. (2) al Legii nr. 2/2013, prin care se introduce o normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr.2/2001. Astfel, plângerile formulate în temeiul O.G. nr. 15/2002 împotriva procesului verbal de…