-
Beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pot solicita un avans de până la 50%
Beneficiarii publici ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pot solicita, după semnarea contractului de finanţare, un avans financiar de până la 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă deţin un dosar de achiziţie avizat şi prezintă o garanţie financiară în procent de 100% din valoarea avansului, a anunţat, vineri,…
-
Instituțiile publice primesc bani pentru instalarea sistemelor de încălzire care folosesc energia regenerabilă
Statisticile arată că sursele clasice de energie – petrolul și gazele naturale – au caracter limitat și pare că resursele de țiței, la nivelul actual de exploatare, se vor epuiza în aproximativ 50 de ani. Folosirea pentru producția de energie a cărbunelui, petrolului și gazelor naturale duce la poluarea masivă a mediului înconjurător. UE a…
-
Cadastru gratuit la nivel național! În ce condiții se va realiza?
Constituția garantează dreptul de proprietate, însă până să ne asumăm angajamente internaționale că vom acționa în acest sens, nimeni nu a părut deranjat că nu s-a făcut nimic în această privință. Ne-am luat angajamentul să înregistrăm toate imobilele în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pentru că este în interesul cetățenilor, dar și al…
-
Ministerul Transporturilor va prelua Autoritatea de management pentru POS Transport
Potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă, Ministerul Transporturilor va prelua structura şi atribuţiile Autorităţii de management pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) Transport de la Ministerul Fondurilor Europene. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, beneficiarii POS Transport sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, CFR, Metrorex, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA…
-
Bani europeni alocați pentru modernizarea Aeroportului internaţional Baia Mare
Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, Aeroportul internaţional Baia Mare va beneficia de fondurile necesare extinderii pistei. Până acum au fost semnate contracte de finanţare pentru alte două mari aeroporturi, respectiv cel din Satu Mare şi Tulcea. După finalizarea lucrărilor de modernizare, Aeroportul internaţional Baia Mare va deveni unul dintre principalele puncte de cargo din Transilvania.…