Tag: Constituţie

  • Ministrul Justiţiei a solicitat date despre stadiul revizuirii Constituţiei

    Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a transmis o scrisoare Camerei Deputaţilor prin care cere să i se prezinte stadiul procesului de revizuire a Constituţiei, dar şi date despre Statutul şi Codul de conduită al parlamentarilor. Conform ministrului de justiţie, aceste date sunt necesare “misiunii de reevaluare a Comisiei Europene, în perioada 25 – 27 noiembrie 2013,…

  • Neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii referendumului

    Curtea Constituţională a României dezbate sesizarea preşedintelui privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000, prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscrişi în liste. Traian Băsescu a sesizat Curtea invocând faptul că legea modificată ar permite…

  • OUG privind Codul insolvenţei – neconstituţională

    Curtea Constituţională României (CCR) a hotărât că ordonanţa de urgenţă privind Codul insolvenţei este neconstituţională, fiind admisă sesizarea Avocatului Poporului. CCR a constatat că a fost încălcat art. 115 alin 4 şi 6 din Constituţie, în sensul că nu se justifică urgenţa adoptării OUG şi că Guvernul nu poate adopta ordonanţe care afectează regimul instituţiilor…

  • Constituţionalitatea ordonanţei de urgenţă privind insolvenţa va fi dezbătută în 29 octombrie

    În 29 octombrie judecătorii Curţii Constituţionale vor dezbate constituţionalitatea ordonanţei de urgenţă privind insolvenţa, după ce Avocatul Poporului a contestat OUG, invocând lipsa conformităţii unor dispoziţii legale din actul normativ faţă de articolul 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Constituţie. În ce priveşte încălcarea articolului 1 alineatul 5 din Constituţie, Avocatul Poporului…

  • Recunoaşterea calităţii de titular în învăţământ de consiliul de administraţie – neconstituţională

    Curtea Constituţională a României a hotărât că este neconstituţională recunoaşterea calităţii de titular în învăţământ de către consiliul de administraţie şi, respectiv, senatul universitar, într-o altă modalitate decât concursul. În şedinţa de marţi, Curtea s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, în temeiul art.146 lit.d) teza a doua din Constituţie, excepţie…

  • Proiectul de modificare a Constituţiei va fi trimis Comisiei de la Veneţia în 2014

    Modificarea Constituţiei rămâne o prioritate a USL, însă forma finală a proiectului va fi trimisă Comisiei de la Veneţia în cursul anului 2014 şi nu la finele acestei luni, cum se convenise iniţial, a afirmat, la Piteşti, preşedintele PNL, Crin Antonescu. “Probabil în cursul anului 2014, când vom avea forma definitivată, vom avea şi o…

  • Erorile din procesul de revizuire a Constituţiei, sancţionate de CE

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat că s-au făcut erori în procesul de revizuire a Constituţiei, care vor fi sancţionate de Comisia Europeană, opinând că vor exista observaţii inclusiv în raportul MCV. Şeful statului a precizat că sunt reguli care trebuie respectate şi Comisia e atentă la fiecare ţară, nu doar la România. În legătură cu…

  • Referendumul privind revizuirea Constituţiei când pragul va fi de 30%

    Senatorul PSD Mircea Geoană consideră că ar fi mai prudent ca referendumul privind revizuirea Constituţiei să aibă loc în momentul intrării în vigoare a legii privind pragul de 30%, punctând că în prezent riscul de a nu valida această consultare naţională este mai mare decât amânarea acesteia. Geoană a fost întrebat dacă personal optează pentru un referendum…

  • Controlul parlamentar ar putea fi reglementat de Constituție

    Potrivit unui text nou adoptat de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, orice persoană de drept public, orice persoană publică privată şi orice persoană fizică au obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma…

  • Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că o decizie privind organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei va fi luată în cadrul USL, punctând că trebuie ales momentul oportun şi că una din variante ar putea fi desfăşurarea consultării naţionale odată cu alegerile prezidenţiale. El a susţinut că o variantă privind organizarea referendumului pentru modificarea Legii fundamentale…