-
Se iau măsuri pentru protejarea cetățenilor în contextul conflictului din Ucraina
Ministrul Finanţelor şi reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor au discutat despre măsurile de finanţare a economiei româneşti şi despre protejarea cetăţenilor în contextul generat atât de conflictul din Ucraina, cât şi de puseul inflaţionist cauzat de creşterea preţurilor la energie şi combustibil.
-
ÎCCJ. Compunerea completului de judecată
ÎCCCJ a admis un recurs în interesul legii şi a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 135 şi art. 136 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabileşte următoarele:
-
Conflictul de interese în cazul consilierilor locali!
Un conflict de interese este o situație în care o persoană sau organizație este implicată în mai multe interese, de exemplu interese financiare sau de altă natură, ce pot corupe sau afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană sau organizație. Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcţiei…
-
CCR. Conflict de natură constituţională între Parlament şi ICCJ
Curtea Constituțională a fost sesizată de către prim-ministru cu o „cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorități publice de a aplica o lege adoptată de…
-
CCR a fost sesizată cu privire la un conflict juridic dintre Parlament şi ICCJ
Curtea Constituțională a fost sesizată de către prim-ministru cu o „cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorități publice de a aplica o lege adoptată de…
-
Conținutul noilor reglementări din domeniul achizițiilor publice – avantaje
Pentru autoritățile contractante din România, conținutul noilor reglementări din domeniul achizițiilor publice are prevederi bune și mai puțin bune. Un avantaj ar fi micșorarea termenelor de așteptare între data publicării anunțului de participare și data depunerii ofertelor: de la 52 la 35 de zile, de exemplu, pentru licitațiile deschise care au o valoare peste pragurile europene.…
-
FNSA cere promulgarea legii privind majorarea cu 10% a salariilor
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis promulgarea Legii privind aprobarea OUG 35/2015, ce prevede o majorare salarială de 10%, ameninţând că în caz contrar programul de lucru în administraţia publică locală se va întrerupe zilnic. Astfel, Federaţia sindicală i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, pentru a-i aminti că problemele generate de…
-
Proiect de modificare a Metodologiei de evacuare a persoanelor în situaţii de conflict armat
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru modificarea Metodologiei de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1352/2006. Potrivit proiectului de act normativ, în planurile de evacuare proprii,…
-
Modificări ale Codului Penal în materia conflictului de interese
Departamentul Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale a transmis următoarea declaraţie a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis: “Urmăresc cu atenţie şi preocupare procesul legislativ din Parlamentul României privind intenţia de a modifica prevederi ale Codului Penal în materia conflictului de interese. Nu pot fi de acord cu modificarea art. 301 din Codul Penal, care urmăreşte dezincriminarea…
-
Mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de Lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Proiectul prevede instituirea obligativităţii fiecărei autorităţi contractante de a întocmi, respectiv actualiza, formulare de integritate, pentru fiecare procedură de achiziţie publică derulată,…