Tag: comisie

  • Constituirea Comisiei comune privind aderarea României la Schengen

    Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei speciale comune a Parlamentului pentru aderarea României la Schengen. Comisia va fi formată din 19 membri desemnaţi – la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu algoritmul – care au fost aprobaţi în plenul reunit cu unanimitate de voturi.…

  • Şefii serviciilor vor fi validaţi de plenul Parlamentului

    Crin Antonescu, preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, a susţinut că şefii Serviciilor de informaţii vor fi votaţi de Senat, după ce Comisia a stabilit faptul că aceste funcţii vor fi validate pe actuala procedură, respectiv de plenul Parlamentului. Antonescu a precizat că Senatul va numi şefii Serviciilor secrete. “Atenţie, există riscul să se dea…

  • Noua Constituţie: Sunt interzise relele tratamente aplicate animalelor

    Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat cu unanimitate de voturi, un amendament care interzice aplicarea de rele tratamente animalelor, aceste comportamente fiind definite potrivit legii. Discuţiile au pornit de la un amendament propus de Forumul constituţional care prevedea: “Recunoscând animalele ca fiinţe simţitoare şi sensibile, care percep suferinţă fizică şi psihică, sunt interzise relele…

  • Arhivele fostei SIPA – predate către Arhivele Naţionale

    Ministerul Justiţiei retrage proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii pentru inventarierea şi predarea arhivei fostei SIPA, se arată în soluţia dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care a constatat că a rămas fără obiect punctul de vedere al direcţiei de specialitate referitor la actul normativ. Potrivit MJ, proiectul de act normativ răspunde necesităţilor…

  • Neconstituirea grupurilor parlamentare pe parcursul legislaturii

    Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat un amendament conform căruia pe parcursul legislaturii nu se pot constitui grupuri parlamentare noi. “Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, conform Regulamentului fiecărei Camere. La începutul legislaturii se constituie grupurile parlamentare ale partidelor politice sau formaţiunilor politice care au participat la alegeri. Pe parcursul legislaturii…

  • Proiectul legii malpraxisului – într-o nouă formă în două-trei săptămâni

    Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a afirmat că legea malpraxisului este în lucru, în două-trei săptămâni urmând să apară o formă pe care ministerul o va propune dezbaterii publice. “Este o comisie numită de ministru, pe care o coordonez personal şi include mai mulţi oameni din mai multe domenii, chiar şi din…

  • Eşti în pericol de a fi expropriat? Cum se procedează?

    Odată cu topirea zăpezii, vechile troiene de zăpadă conturează acum terenuri maiestuase, perfecte pentru a fi exploatate. În vârful unei coline, se află căsuţa domnului Tache. De pe verandă acesta priveşte degajat împrejurimile. Domnul Tache nu a fost niciodată un om bogat. A existat însă, o perioadă în viaţa lui pe care şi-o aminteşte cu…