-
Conferinţă privind dezbaterea noilor prevederi ale Codului Fiscal
La 9 noiembrie 2015, specialiștii din domeniul fiscalității și mediului de afaceri au participat la conferința “Business-to-more-Business”, în cadrul căreia au fost dezbătute noile prevederi ale Codului Fiscal. La întrunire au fost abordate şi alte subiecte, cum ar fi: oportunități și provocări pentru companii în contextul economic și politic actual, precum și transformările impuse de…
-
Proiect de OUG privind reglementarea unor măsuri fiscale
Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de OUG privind reglementarea unor măsuri fiscale. Promovarea proiectului de act normativ este determinată în principal de: necesitatea continuării procesului de creştere a eficienţei sistemului fiscal prin întreprinderea unor măsuri de reducere a sarcinii fiscale, într-un cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului economic privat; necesitatea promovării unui…
-
Creşterea salariilor ar conduce la un deficit bugetar de peste 4%
În cadrul conferinţei organizate de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat că deficitul bugetar pentru anul viitor ar constitui 2,2% din PIB, cu impactul măsurilor din Codul Fiscal, dacă nu ar creşte salariile în sectorul bugetar, însă impactul majorării acestora, evaluat la 5,5 miliarde lei, respectiv peste 2% din PIB, ar conduce…
-
Noul Cod Fiscal: Contribuţii obligatorii pentru cei fără venituri
Conform unui articol din noul Cod Fiscal, plata asigurărilor sociale de stat va deveni obligatorie chiar şi pentru cei care nu au venituri. Astfel, actul normativ introduce o contribuţie obligatorie de 5,5% din salariul minim pe economie aplicabilă inclusiv şomerilor care nu mai primesc indemnizaţie sau acelor persoane care nu sunt angajate, cum sunt cele din mediul…
-
Președintele României a promulgat Codul fiscal
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 7 septembrie, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul fiscal. Klaus Iohannis a declarat, în cadrul conferinţei de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că au fost două motive pentru care a retrimis Codul fiscal în Parlament, primul fiind acela că nu avusese loc o dezbatere publică “aşa cum…
-
Camera Deputaţilor a votat noul Cod Fiscal
Camera Deputaţilor a aprobat cu 279 voturi “pentru”, 8 “împotrivă” şi 5 abţineri, în 3 septembrie, proiectul noului Cod fiscal, urmând să fie transmis preşedintelui spre promulgare. Principalele amendamente la noul Cod fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând…
-
Noile amendamentele la Codul fiscal, adoptate de Comisia de buget a Camerei Deputaţilor
La 2 septembrie Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a adoptat, cu unanimitate de voturi, amendamentele la Codul fiscal convenite de liderii partidelor politice, introducând reducerea etapizată a TVA – la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi 19% de la 1 ianuarie 2017. Deputaţii au votat şi pentru introducerea unor amendamente propuse de Ministerul…
-
Codul fiscal, salarizarea şi bugetul – pe agenda sesiunii parlamentare din toamnă
Ultima sesiune parlamentară înaintea anului electoral 2016 va debuta la 1 septembrie cu dezbaterea unor legi care au iscat dispute legate de politica fiscală, dar şi de problema salarizării, Codul Fiscal şi ordonanţa privind creşterea veniturilor pentru demnitari. Codul Fiscal – problema rămasă nerezolvată după ce legea adoptată de Parlament în iunie a fost retrimisă…
-
Reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape
Referindu-se la faptul că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, potrivit noilor prevederi ale Codului Fiscal, copreşedintele PNL Vasile Blaga a menţionat că taxa pe valoarea adăugată ar putea fi redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19%, de la 1 iulie. “Codul Fiscal are o sumedenie de prevederi, foarte multe prevederi aplicabile din…
-
Proiectul noului Cod fiscal va fi dezbătut în august
Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat că proiectul noului Cod Fiscal va fi dezbătut în Parlament în sesiune extraordinară. “Nu s-a discutat de angajarea răspunderii Guvernului, urmează procedura firească, se discută cererea de reexaminare a preşedintelui României în Parlament. La această oră nu sunt motive să modificăm actul normativ, dar ministrul de Finanţe,…