-
Direcţii de acţiune ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” în 2013
În 2013, principalele direcţii de acţiune ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” au fost modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 31 august 2012, majorarea salariului minim şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, anul 2013 a fost însă şi unul al protestelor organizate de federaţiile membre…
-
Legea transparenţei decizionale – nemulţumiri faţă de modul de aplicare
Aplicarea Legii transparenţei decizionale în cazul proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară, a stârnit nemulţumiri din partea Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) ‘Cartel ALFA’ . Reamintim că prevederile proiectului Ordonanţei de…