-
A fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”.
-
Cardurile în valoare de 250 lei vor fi distribuite prin Poşta Română
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor defavorizate. Câștigătorii achiziției directe realizate de MIPE sunt Edenred, Sodexo și UpRomania.Sfarsitul primului paragraf