A fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei


Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”.

Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficarilor eligibili, se menţionează că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Cât despre informaţiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poştei Române.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.