-
Criterii generale de acordare a burselor pentru studenţi!
Ordinul nr. 6463/2023 prevede aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă. Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe toată durata anului universitar (12 luni), cu excepţia burselor sociale ocazionale. Acordarea burselor…
-
Măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ
Ordinul nr. 6072/2023 prevede aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior. Până la intrarea în vigoare a noilor dispoziţii privind examenul naţional de bacalaureat, din Legea nr. 198/2023, se aplică prevederile legale în vigoare la data de 1 septembrie 2023.
-
Modificări privind criteriile generale de acordare a burselor
Ordinul nr. 4436/2023 prevede modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.392/2017 privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă.
-
Pe viitor se doreşte ca dosarele pentru bursele sociale să poată fi depuse şi online
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, a avut o videoconferinţă cu partenerii educaţionali Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, Consiliul Naţional al Elevilor, Consiliul Naţional al Rectorilor, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Uniunea Studenţilor din România, Uniunea Naţională a Studenţilor din România şi Federaţia Naţională…
-
Studenţii solicită investiţii mai mari în învăţământul superior şi creşterea burselor
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a înaintat prim-ministrului, Victor Viorel Ponta, o scrisoare deschisă prin care solicită investiţii mai mari în învăţământul superior, creşterea cu 25% a burselor sociale şi de merit, majorarea subvenţiei pentru căminele şi cantinele studenţeşti, precum şi demararea unui proces de construcţie de noi cămine, în vederea reducerii deficitului…