-
Senatul a adoptat proiectul de lege referitor la voucherele de vacanță
Senatul a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 46/2017 referitoare la voucherele de vacanță în forma adoptată de Guvern, astfel că autoritățile publice locale și centrale vor acorda angajaților din sistemul public central sau local, pentru perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, o singură indemnizație sub formă de vouchere de vacanță în…
-
Autorităţile propun la prima rectificare bugetară o suplimentare a cheltuielilor
Autoritățile propun la prima rectificare din acest an o suplimentare a cheltuielilor ca urmare a modificării proiecției de creștere a economiei de la 5,2%, la 5,6%, potrivit declarațiilor ministrului Finanțelor Publice. Acesta a declarat: “Ca urmare a luării în considerare a creșterii economice de 5,6%, față de 5,2% cât a fost avut în vedere la…
-
Creşterea economică va depăşi 5,2% anul acesta!
Premierul a afirmat că anul acesta creşterea economică va depăşi 5,2%. El a mai spus că pensia a crescut în 2017 cu 15%, iar câştigul salarial cu 14,2%. Acesta a declarat:”Veniturile bugetului general consolidat au fost, în primele 7 luni ale anului, cu 9% mai mari, în termeni nominali, faţă de perioada similară din 2016″.…
-
Brevetarea invențiilor românești în străinătate e susținută de către OSIM. Sprijinul e de natură financiară!
La originea oricărei invenții se află necesitatea. Acolo unde absentează metoda, mai intervine și creativitatea iar atunci când, aparent, lipsește soluția, te mai învață și nevoia. Dincolo de realizarea unei invenții, în ziua de azi se pune, la modul cel mai serios, și problema protejării sale, a procedurilor legale prin care este împiedicată utilizarea, aplicarea…
-
Noțiunea de „autoritate publică” este similară cu cea de „instituție publică”?
„Limba română e o poveste: fantastică pentru unii, imposibilă pentru alții!” (Costel Zăgan) De multe ori sensurile cuvintelor par similare, însă, în realitate, sunt complet diferite. Pentru a nu mutila limba română al cărei grai este atât de dulce, ar fi de preferat să încercăm să vorbim cât mai corect încercând să evităm confuzia de…
-
Fondurile pentru bursele studenţilor vor fi acordate pentru întregul an universitar!
Universităţile vor primi de acum înainte fonduri pentru burse pentru întreg anul universitar. Asta, după ce Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul propus de reprezentanţii studenţilor. Legea va merge la promulgare, iar ordinul ministerului Educaţiei privind criteriile generale de acordare a burselor va fi modificat şi el. Din acel moment, studenţii care iau bursă de merit…
-
Codul finanţelor publice ar trebui să includă toate reglementările pentru autorităţile locale
Codul finanțelor publice locale ar trebui să includă toate reglementările pentru autoritățile locale, inclusiv cum se constituie bugetul, cum se cheltuie banii, cum se finanțează serviciile. Vom găsi aici și Titlul IX din Codul Fiscal (Impozite și taxe locale), prevederi referitoare la cum colectează și cum stabilesc nivelul taxelor. Va crește astfel gradul de libertate,…
-
Bugetele Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Ministerului Mediului au fost adoptate
Bugetele Ministerului Finanţelor Publice (MFP), Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Ministerului Mediului au fost adoptate de plenul reunit al Parlamentului, în forma propusă de Guvern. Deputaţii şi senatorii au adoptat bugetul MFP pe 2017, cu 176 de voturi pentru, 70 împotrivă şi nicio abţinere, având un amendament…
-
Legea bugetului va fi trimisă la Parlament în jur de 25 ianuarie!
Legea bugetului va fi trimisă la Parlament în jur de 25 ianuarie, a anunțat premierul. În acest sens, el i-a solicitat ministrului Finanțelor Publice să aibă discuții cu fiecare minister în parte. Acesta a declarat că: “„Vă rog ca de mâine (…) să începeți să aveți discuții cu fiecare minister, să îi programați, (…) pe…
-
Metodologia de calcul şi tarifele maxime pentru transportul școlar
Metodologia de calcul şi tarifele maxime pentru transportul școlar au fost aprobate de Guvern. Potrivit unui comunicat, actul normativ este complementar Ordonanței de Urgență aprobată în luna octombrie, prin care operatorii de transport rutier sunt obligați să emită abonamente pentru transportul elevilor, decontate integral din bugetul de stat pentru distanțe de până la 50 de kilometri. Contractele de…