Tag: buget de stat

  • Bugetul pentru primul an de război a fost aprobat

    La ședința din 25 noiembrie Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat bugetul de stat pentru primul an de război, pentru perioada 2014 – 2016, conceput ca parte integrantă în ansamblul de măsuri care se stabilesc pe timp de pace pentru satisfacerea cerinţelor de apărare, concomitent cu asigurarea continuităţii activităţii, în caz de…

  • Fonduri alocate pentru instituţiile de învăţământ superior de stat

    La 11 noiembrie a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1002/2014 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru instituţiile de învăţământ superior de stat. Programul legislativ prevede suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale pe anul 2014 cu suma de 40.000 mii lei. Acești bani vor fi…

  • Proiect de peste 36 milioane lei

      O staţie de sortare şi o alta de compostare a deşeurilor vor fi construite în localitatea Remetea din judeţul Harghita, în cadrul unui proiect de execuţie în valoare de aproape 36,72 milioane de lei, publicat în Sistemul Electronic a Achiziţii Publice (SEAP). Pe lista investiţii se găsesc construcţia unui compartiment de stocare temporară pentru…

  • Textul proiectului bugetului de stat pe anul 2014-adoptat

    Noutăţi legislative: Textul proiectului bugetului de stat pe anul 2014 a fost adoptat de comisiile parlamentare pentru buget-finanțe. De asemenea, au fost aprobate şi câteva amendamente, printre care unul al senatoarei PSD Ecaterina Andronescu. “Un asemenea amendament am avut și în legea bugetului pe anul 2013. Prin prevederile articolului 253, alineatul 1, din Legea Educației,…

  • Traian Băsescu este contra majorării accizei la combustibil

    Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, măririle de pensii nu se vor bloca în 2014 din cauza retrimiterii bugetului de stat la Parlament. Traian Băsescu a menţionat că nu va renunţa la încercarea de eliminare a majorării accizei la combustibil. Întrebat dacă lansează o invitaţie Parlamentului şi Guvernului, privind oportunitatea măririi accizei la combustibil, şeful statului a răspuns: “Da, sunt…

  • Noile condiții pentru ajutorul de minimis

    Pentru Hotărârea de Guvern nr. 274/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 305/2013 privind acordarea ajutorului de minimis pentru investiţiile realizate de IMM, a fost elaborată o Hotărâre de către Guvern care conţine unele modificări ce ţine  de schimbări referindu-se la procentul alocat, la criteriile de eligibilitate şi la metodologia de acordare. Astfel, ajutorul de minimis se va acorda…

  • Închirierea unor spaţii aflate în administrarea MJ – proiect

    Ministerul Justiţiei propune spre aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii unor spaţii aflate în administrarea acestuia. În scopul organizării unui punct alimentar tip bufet de incintă, în vederea prestării de servicii de alimentaţie publică şi/sau servicii de preparare şi servire a mesei pentru salariaţi, în imobilul care constituie sediul actual al Ministerului Justiţiei a fost…

  • Banii pentru consolidarea locuinţelor, reduşi la jumătate

    În următorii 3 ani, Guvernul va reduce la jumătate cuantumul fondurilor de la bugetul de stat destinate primăriilor pentru lucrări de consolidare a blocurilor cu risc seismic, deşi experţii au precizat de multe ori că numeroase imobile sunt în pericol iminent de prăbuşire în caz de cutremur. Fondurile prevăzute să fie alocate de la bugetul de…

  • 38.500 mii lei – bani alocaţi salariaţilor din industria de apărare

    Guvernul României a elaborat un proiect de Hotărâre prin care menţionează că numărul mediu maxim de personal pe anul 2013 pentru operatorii economici din industria de apărare care realizează activităţi de întreţinere, revizii mijloace fixe, reparaţii, conservare, securizare şi administrare a capacităţilor de producţie pentru apărare este de 1.503 persoane, din care 1.180 provin de…

  • 25 martie 2013, data limită pentru depunerea unor declaraţii fiscale

    Următoarele declaraţii fiscale trebuie depuse până pe data de 25 martie 2013: – Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie, formular 100; – Declaraţia privind impozitul pe profit, formular 101 pentru anul 2012. Aceasta se depune de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la…