-
Camera Deputaţilor a votat ca montarea de panouri fotovoltaice să se poată face fără autorizaţie
Comisiile pentru industrii, juridică şi administraţie publică ale Camerei Deputaţilor au stabilit ca montarea pe clădiri a panourilor fotovoltaice şi solare să se poată face fără autorizaţie de construire. Conform textului adoptat, se poate executa fără autorizaţie de construire montarea pe acoperişul clădirilor de panouri fotovoltaice – pentru producerea energiei electrice şi sau panourile solare…
-
Au fost publicate Normele detaliate pentru elementele de siguranță care apar pe ambalajul medicamentelor
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1031 din data de 5 decembrie 2018, au fost publicate Normele detaliate pentru elementele de siguranță care apar pe ambalajul medicamentelor de uz uman, din 22.11.2018. Autoritatea națională competentă în sensul Regulamentului delegat este Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
-
Primăriile ar putea emite autorizaţii de construire şi certificate de urbanism online
Potrivit unor modificări privind Legea amenajării teritoriului şi urbanismul, care urmează să fie puse în dezbatele publică de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), primăriile vor fi obligate să emită autorizaţii de construire şi certificate de urbanism în regim online. Diana Ţenea, directorul general al Direcţiei Generale Dezvoltare Regională şi Infrastructură din cadrul MDRAP, a precizat că “intenţia este ca,…
-
Un nou certificat tehnic pentru o categorie de autovehicule
În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 232/2015 a fost publicat Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 497/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 1031/2014 privind emiterea certificatelor tehnice pentru vehiculele rutiere care efectuează transport rutier internaţional de mărfuri în vederea acordării şi utilizării autorizaţiilor CEMT. Potrivit actului normativ, transportatorii de mărfuri trebuie să deţină un certificat CEMT de…
-
Procedura alocării autorizaţiilor CEMT nu a fost demarată
Firmele de transport sunt indignate pe bună dreptate, pentru faptul că procedura acordării autorizaţiilor CEMT nu a fost demarată înainte de luna decembrie. Lipsa unor Norme metodologice privind repartizarea şi utilizarea autorizaţiilor CEMT pentru transportul rutier internaţional de mărfuri pentru anul 2014, face imposibilă efectuarea transporturilor de mărfuri începând cu 1 ianuarie 2014, firmele de…
-
Autorizaţii de înfiinţare pentru proiecte fotovoltaice şi microhidrocentrale acordate de ANRE
Autorizaţii de înfiinţare pentru nouă noi proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice şi două microhidrocentrale au fost aprobate în şedinţa din 30 octombrie a Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). La fel două parcuri fotovoltaice şi o microhidrocentrală au primit acreditare pentru a primi certificate verzi. Un proiect iniţiat de…