-
Procedura de cooperare instituţională între organele de poliţie, serviciile publice de asistenţă socială şi unităţile medicale!
Ordinul nr. 3021/2023 prevede aprobarea Procedurii de cooperare instituţională între organele de poliţie, serviciile publice de asistenţă socială şi unităţile medicale pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 225 alin. (2) – (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
-
Secretarul unei comune poate fi considerat personal din cadrul sistemului public de asistenţă socială?
Legislaţia privind salarizarea bugetarilor a suferit de-a lungul timpului numeroase modeficări şi completări ceea ce a dus la dificultaăţi de interpretare şi aplicare a legislaţiei. În acest context, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, potrivit noutăţilor juridice, a fost sesizată să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept. Obiectul sesizării Înalta Curte de Casaţie şi…
-
Secretarul comunei nu face parte din personalul încadrat în sistemul public de asistenţă socială
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 12 noiembrie 2018, că admite în parte sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1188/112/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
-
Cum interpretăm noţiunea de “instituţie sau autoritate publică”?
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018 a fost publicată Decizia nr. 49/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel – Secția contencios administrativ și fiscal privind dezlegarea unei probleme de drept. Chestiunea de drept supusă atenţiei se referă la: „interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1), raportat la art.…
-
Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost modificată
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost recent modificată. Potrivit legii, așa cum a fost modificată, măsurile de protecție reprezintă măsuri stabilite de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cuprinse în programul individual de reabilitare și integrare socială, de tip: asistent personal, asistent personal profesionist, servicii sociale la…
-
Guvernul a adoptat regulamentul sporurilor din sistemul medical!
Guvernul a adoptat o hotărâre privind regulamentul-cadru care stabileşte locurile muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru condiţiile de muncă din familia ocupaţională sănătate şi asistenţă socială. A fost adoptată Hotărârea de Guvern privind regulamentul-cadru care stabileşte locurile muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru condiţiile de muncă din…
-
Au fost aprobate noile regulamente-cadru de organizare ale serviciilor publice de asistență socială
Cicero (106-43 î.Hr.), faimosul filosof, om politic și jurist al Romei antice, se întreba, pe bună dreptate: „De ce să compătimești, în loc să ajuți, atunci când poți?”. Autoritățile administrației publice nu doar că pot să-i ajute pe acei cetățeni aflați în dificultate, dar și au obligația legală de a o face. Dacă profesioniștii din…
-
Suma plătită în contul principalelor beneficii de asistenţă socială a depăşit în septembrie 815 milioane lei
Suma plătită în contul principalelor beneficii de asistenţă socială a depăşit în septembrie 815 milioane lei, din care 774,28 drepturi curente şi 40,75 milioane lei alte plăţi, conform statisticilor Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Cea mai mare sumă a fost plătită pentru alocaţia de stat pentru copii, respectiv 344,599 milioane lei, pentru 3.551.024 beneficiari. La…
-
Persoanele cu dizabilităţi pot solicita eliberarea unui card european pentru dizabilitate
Persoanele cu dizabilități din România care doresc să beneficieze de acces gratuit sau subvenționat parțial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, organizate și în alte state membre ale Uniunii Europene, pot solicita direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului de care aparțin eliberarea unui card european pentru dizabilitate. Cardul european…
-
Legea asistenţei sociale a suferit unele modificări!
Legea asistenţei sociale a suferit unele modificări recente aduse prin Legea nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii asistenţei sociale nr. 292/2011 şi pentru completarea Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial nr. 305/2017. Din momentul intrării…