-
A fost înfiinţată Comisia parlamentară privind situaţia copiilor dispăruţi
În Monitorul Oficial nr. 194/2020, a fost publicată Hotărârea nr. 6/2020 pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi.
-
Se doreşte modificarea Codurilor penale!
Parlamentarii vor să modifice codurile penale, astfel încât politicienii şi funcţionarii corupţi să nu mai fie arestaţi preventiv, iar martorii mincinoşi să nu mai fie pedepsiţi. Mai grav este că probele descoperite întâmplător de procurori vor trebui distruse şi nu transformate în dovezi, dacă nu au legătură cu dosarul în care s-a făcut percheziţia. De…
-
Dosarul Mineriadei a ajuns la ICCJ!
Dosarul Mineriadei a ajuns la sediul instanţei supreme. Dar a apărut o nouă problemă: are foarte multe volume şi în actualul sediu al Curţii nu este spaţiu suficient pentru depozitare. Şefa Înaltei Curţi, care ar vrea ca procesul să se judece cât de repede posibil, cere din nou Guvernului şi Primăriei un nou sediu, corespunzător.…
-
Modul în care a fost realizată o anchetă de către organele statului, motiv de condamnare a României la CEDO
Atunci când ți s-a întâmplat să fi nedreptățit, îi dai crezare lui Eugen Barbu care spunea că, „dacă dreptatea, ar fi o sârmă, aș îndrepta-o.” Când la tine în țară nu îți găsești dreptatea, încerci cu orice preț să o cauți pe meleaguri străine. Astfel, mulți români după ce epuizează toate căile procedurale oferite de…
-
Aplicarea retroactivă a taxei antidumping – Hotărâre CJUE
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat hotărârea în cauza C‑416/15, Selena, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Bucureşti referitor la domeniul de aplicare temporal al Regulamentului (UE) nr. 21/2013 al Consiliului de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri…
-
Legislația împotriva corupției va crea un mediu propice în România pentru investiții
Legislația anticorupție americană, britanică, dar și română vor avea un rol foarte important în obținerea unui mediu propice în România pentru investiții, a declarat Dean Thompson, adjunctul șefului misiunii Statelor Unite ale Americii la București. Potrivit oficialului, corupția este un fenomen internațional, un cancer care încet, încet distruge toate resursele țării și poate să transforme țara într-o…