Tag: AFM

  • A fost aprobat Ghidul de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzat

    Ghidul de finanţare constituie un suport informativ complex, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, acesta fiind aprobat de Ordinul nr. 2261/2022. Obiectul Programului constă în finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu acordată pentru fiecare autovehicul uzat cu o vechime egală sau mai mare de 15 ani, în…

  • Au apărut unele probleme în programul de subvenţionare a montării de panouri fotovoltaice

    Un ONG care a început o campanie de informare a publicului legată de noţiunea de prosumator (consumator casnic de energie electrică care devine şi producător, întâi pentru el, apoi pentru reţea, unde livrează surplusul) atrage atenţia asupra problemelor care deja apar în programul de subvenţionare de stat a montării de panouri fotovoltaice de către persoane…

  • Autorizaţia de construire pentru instalarea de panouri fotovoltaice!

    Preşedintele Autorităţii Fondului pentru Mediu (AFM)a vorbit despre autorizaţia de construire pentru instalarea de panouri fotovoltaice de către persoanele fizice. El a explicat şi cum trebuie făcut ca să nu fie nevoie de ea. “Legea spune clar, când modifici structura. Se pune în discuție dacă montarea panourilor modifică structura, pentru că panoruile au circa 200…

  • Declaraţia de mediu nu poate fi depusă online

    AFM a declarat că din 7 februarie Declarația privind obligațiile la Fondul pentru mediu se depune în format editat pe suport hârtie sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit Ordinului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice nr. 35/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 99/2014. Noul act normativ menționat anterior a modificat Ordinul M.M.G.A. nr. 549/2006 pentru aprobarea modelului şi…

  • Declaraţiile la Fondul pentru mediu nedepuse la termen – contravenţie

    Pe site-ul Ministerului Mediului a fost lansat pentru dezbatere publică Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG) pentru modificarea şi completarea OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. Noul proiect prevede că nedepunerea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei,…