Tag: admitere

  • Admiterea în magistratură 2018!

    Potrivit Institutului Naţional al Magistraturii 60 de posturi de judecător şi 35 de procuror sunt scoase la concursul de admitere în magistratură ce se desfăşoară în perioada 20 martie – 2 iulie 2018. Pentru a se putea înscrie la acest concurs candidaţii trebuie să aibă cetăţenie română, să fie licenţiaţi în drept, să nu aibă…

  • Exercitarea tutelei administrative de către prefect

    În Monitorul Oficial al României, a fost publicată Decizia nr. 26/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. Astfel, conform considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că se impune admiterea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi,…

  • Organizarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2017-2018. Noi precizări!

    Orice elev sau fost elev știe că, atunci când stai pe băncile unei școli, ți se spune clar care sunt cunoștințele pe care trebuie să ți le însușești iar după aceea aștepți să fii testat. Ceea ce nu înseamnă că, obligatoriu, îți va fi și testat nivelul de cunoaștere a acelor lecții. După ce ne-am pus…

  • Au început concursurile de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii

    Potrivit calendarului de desfăşurare a concursurilor de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi de admitere în magistratură, în data de 4 septembrie se va desfăşura prima etapă a celor două concursuri, constând în proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoştinţelor juridice la materiile: drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept…

  • Schimbări privind admiterea la liceu

    Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Monica Anisie a informat că ponderea mediilor din clasele V-VIII, la admiterea la liceu, va fi de 20%, faţă de 25% în anul şcolar care tocmai s-a încheiat, iar admiterea va fi făcută într-o singură etapă computerizată. Deoarece anul acesta calendarul a fost extrem de aglomerat, anul şcolar va…

  • Schimbări majore în învăţământ

    Anul viitor Ministerul Educaţiei ar putea face schimbări majore în învăţământ. Astfel, modificările vizează reintroducerea examenului de admitere la liceu, fără a se elimina Evaluarea Naţională, introducerea Treptei a II-a în clasa a zecea şi Bacalaureat diferenţiat în funcţie de profilul liceului. În ceea ce priveşte Evaluările Naţionale, pe lângă probele care există în prezent (Limba şi literatura română,…

  • Metodologia de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini

    Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 3782/2015 privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini din state terţe UE în unităţile de învăţământ preuniversitar/instituţiile de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, în anul şcolar/universitar 2015-2016, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 394 din data de 5 iunie 2015. Metodologia aprobată prevede ca…

  • Modificarea Legii educaţiei

    Printr-un proiect,  iniţiat de un grup de parlamentari, privind noua Lege a educaţiei, sunt propuse mai multe modificări, printre care evaluarea la finalul clasei a VIII-a la mai multe materii, cu unele probe susţinute în timpul anului şcolar, dar și admiterea la liceu sau la şcoala profesională prin concurs. Astfel, potrivit proiectului, sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde: – educaţia…

  • Facilităţi la admiterea la facultate în 2015

    În Monitorul Oficial a fost publicat un act normativ potrivit căruia elevii care obţin în timpul liceului premii şi menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale se vor putea înscrie la facultate, fără să mai participe la admitere, direct pe locuri la buget. Este vorba despre noutatea legislativă inclusă în Legea nr. 118/2015 privind modificarea art. 151…

  • Intrarea, fără “Bac”, la facultate. Doar un zvon? Sau realitate?

    Se va intra la facultate fără diplomă de Bacalaureat”, vuia presa cu puţină vreme-n urmă. Şi sufletele absolvenţilor care, în ciuda repetatelor tentative, n-au reuşit să intre în posesia mult-jinduitei diplome începuseră să se hrănească cu speranţe. Să vedem dacă lucrurile stau, într-adevăr, astfel. Să aflăm şi ce alternative de continuare a studiilor au cei…