Vrei să devii poliţist? Criteriul înălţimii va fi eliminat!


Multi dintre absolvenţi aleg o cariera în ordine şi siguranţă publică, iar examenul şi condiţiile pentru admitere sunt foaret riguroase.

S-a propus simplificarea unor proceduri, astfel Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin privind modificarea și completarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne și a Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și încetarea aplicabilității unor dispoziții din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 154/2004 privind activitățile de educație fizică și sport în Ministerul Afacerilor Interne.

Modificările preconizate

Prin proiect se propune modificarea și completarea Ordin nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare și Omai nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Intern, după cum urmează:

eliminarea criteriului specific de înălțime pentru candidații la concursurile pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum și pentru cei recrutați în vederea ocupării prin concurs a posturilor vacante;

• completarea Omai nr. 140/2016 în sensul instituirii unor dispoziții care se referă la proba, normele și baremele pentru evaluarea performanţei fizice a candidaților la concursurile pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI, precum şi ale candidaților recrutați în vederea ocupării prin concurs a posturilor vacante;

• completarea Ordinului M.A.I. nr. 177/2016 în sensul instituirii unor dispoziții care se referă la proba, normele și baremele pentru evaluarea performanţei fizice pentru candidații la concursurile pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal militar pentru nevoile MAI, precum şi pentru ocuparea posturilor vacante prevăzute a fi încadrate cu personal militar;

• a fost conceput un traseu aplicativ, prin care sunt testate calitățile motrice de bază (viteză, îndemânare, rezistență și forță) ale persoanelor care intenționează să dobândească statutul de polițist.

Aceste modificări au ca scop atragerea cât mai multor tineri în rândurile celor care îmbracă haina militară.

Atentie! Proiectul se află în dezbatere publică în momentul de faţă, urmând a fi aplicabil după adoptare.