-
Proiect privind modificarea Legii educaţiei naţionale
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, propune modificarea prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la degrevarea totală sau parțială a personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control de post/norma didactică, precum și a persoanelor desemnate de federațiile…
-
Regulamentul de funcţionare a teraselor din Centrul Istoric
Primarul general Sorin Oprescu a emis luni dispoziţia privind regulamentul de funcţionare a teraselor din Centrul Istoric. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere din acest perimetru a fost respins pe 25 februarie de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) cu 23 de voturi “împotrivă” şi 16 “pentru”, iar primarul Oprescu a spus atunci că…
-
Ai fost sancționat disciplinar? Ce poate face instanța pentru tine!
Se spune că „cine nu muncește, nu greșește” și că „greșeala recunoscută este pe jumătate iertată.” Dar ce faci când angajatorul în dorința de a da un exemplu te sancționează aspru pentru greșeala ta fără să accepte scuze și explicații? Cu siguranță că mulți angajați au mai greșit și au plătit scump acest lucru. Așa…
-
Proiect privind biomasa provenită din deşeuri industriale
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a supus dezbaterii publice un proiect de ordin prin care să aprobe Procedura de emitere a certificatelor de origine pentru biomasa provenită din deşeuri industriale şi municipale, utilizată drept combustibil sau materie primă pentru producţia de energie electrică. De asemenea, sunt stabilite Categoriile de deşeuri pentru care se emit certificate de origine…
-
Proiect privind modificarea Normelor de aplicare a Codului Fiscal
Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004. Potrivit actului normativ, veniturile şi cheltuielile rezultate din evaluarea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, efectuată potrivit reglementărilor contabile aplicabile, sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil. În valoarea fiscală…
-
Autostrăzile cu taxă
Autorităţile au reuşit să facă un prim pas în construcţia autostrăzilor private, după mai multe încercări eşuate şi licitaţii blocate. Potrivit estimărilor CNADNR, valoarea cumulată a celor două proiecte de construcţie a autostrăzilor – Comarnic-Braşov (cu o lungime de 58 kilometri) şi Autostrada de Centură a Capitalei (48 km) – se ridică la peste 3,2 miliarde de euro…
-
Fumatul ar putea fi interzis în propria locuinţă
Politicianul american, democratul Marc Levine, a depus luna trecută un proiect de lege care, dacă va fi aplicat, va interzice pentru milioane de americani obiceiul de a fuma acasă. În cazul în care proiectul de lege va fi aprobat California ar putea deveni primul stat care le interzice cetăţenilor fumatul în propria locuinţă, după ce a fost primul…
-
NCPC – o radicală schimbare de optică
Cea mai importantă şi controversată noutate legislativă este, bineînţeles, intrarea în vigoare, de la data de 15 februarie 2013, a mult-aşteptatului Nou Cod de procedură civilă. După succesive amânări, ba chiar după o retractare a unei amânări, noul text legislativ este acum aplicabil. Având în vedere faptul că este vorba, aşa cum a fost şi…
-
România a îndeplinit toate criteriile de aderare la Schengen
România a îndeplinit toate criteriile de aderare la spaţiul Schengen, conform acquis-ului în domeniu, consideră oficialii români din Ministerul Afacerilor Externe şi din Ministerul de Interne. ”România reafirmă poziţia sa de principiu că procesul de aderare la spaţiul Schengen nu depinde de alte criterii decât cele stipulate cu claritate în acquis. Totodată, la Consiliul European…