-
Depăşirea cheltuielilor de personal în 2013 pentru plăţi restante
Conform unui proiect de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, ministerele şi alţi ordonatori principali de credite vor putea depăşi în 2013 cheltuielile de personal prevăzute în bugetele aprobate, pentru plata unor obligaţii restante, altele decât salarizarea în bani. ‘Pentru plata obligaţiilor restante din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a…
-
Modificări în regimul juridic al unor locuinţe pentru tineri
Regimul juridic al unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi aflate în administrarea consiliilor locale, precum şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora a fost stabilit prin H.G. nr. 843/2010 publicată…
-
Legea referendumului – constituţională
Prin Decizia C.C. nr. 471/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 754 din 4 decembrie 2013, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. Preşedintele are…
-
De astăzi IMM-urile primesc credite de 5 milioane euro
O noutate vine în atenţia Întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) care doresc credite de până la cinci milioane de euro, garantate de stat în proporţie de 50%. Astfel Schema de finanţare pentru IMM a devenit funcţională datorită intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 92/2013 privind aprobarea Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi…
-
Revocarea parlamentarilor
ANI critică un articol din Codul de Conduită al parlamentarilor care ar urma să fie o anexă la Statutul deputaţilor şi senatorilor, după votul din plen. Prin acest Cod se arată că “sfera incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese” este stabilită “exclusiv prin capitolul IV” din Statutul deputaţilor şi senatorilor. Horia Georgescu a declarat că…
-
Spor la salariu pentru condiţii periculoase de muncă
Ministerul Afacerilor Interne prin lansarea în dezbatere publică a Proiectului de H.G. privind aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă şi condiţiile de acordare a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, pentru condiţii grele de muncă şi pentru activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată, pentru personalul din…
-
Toţi primim cardul electronic de sănătate
Cardului electronic de sănătate este un proiect important pentru 2014, introducerea căruia va opri frauda din sănătate. Prin urmare, modul în care pacienţii sunt trataţi şi la ce nivel se rezolvă problemele va putea fi urmărit mult mai uşor, iar potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, în 2014 românii vor avea card de…
-
Cota obligatorie de biocarburant din benzină, în scădere
Noutăţi legislative: Conform unui proiect de hotărâre de Guvern iniţiat de Departamentul pentru Energie, cota de biocarburanţi din benzina comercializată în România va scădea în 2014 de la 5% la 4,5%, deşi calendarul iniţial stabilit în anul 2011 prevedea că, din 2014, ponderea componentei bio din motorină se va majora la 6%. Data de 1 ianuarie…
-
Legea 52/2003 – transparenţa decizională în administraţia publică – republicare
LEGEA Nr. 52/2003*) privind transparenţa decizională în administraţia publică CAPITOLUL I Dispoziţii generale CAPITOLUL II Proceduri privind participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor CAPITOLUL III Sancţiuni CAPITOLUL IV Dispoziţii finale CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. – (1) Prezenta lege…
-
O MFP 1920/2013 – actualizarea garanţiilor art. 206*54 din Codul fiscal
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE ORDIN privind procedura de actualizare a garanţiilor potrivit art. 20654 alin. (42) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal Având în vedere prevederile art. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile art. 20654 alin. (42) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi…