LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Contracte cost-volum pentru medicamentele scumpe

    La 20 octombrie Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, a declarat că-și dorește să existe contracte cost-volum pentru medicametele scumpe, precum cele pentru cancer, HIV sau hepatite, astfel putând fi tratați mai mulţi pacienţi.Încheierea contractelor cost-volum ţine nu doar de CNAS, ci şi de parteneri. La moment se încearcă găsirea de soluţii împreună cu producătorii de medicamnte.Drept replică…

    October 21, 2014
  • Bugetul programului Prima casă suplimentat

    Spre dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost lansat proiectul de Hotărâre pentru completarea art. 3 din anexa nr. 1 la HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului “Prima casă” și pentru modificarea art. 4 din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia…

    October 21, 2014
  • Administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților

    În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din data de 16 octombrie 2014 a fost publicată Legea nr. 135/2014 pentru modificarea alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi pentru completarea art. 18 din…

    October 21, 2014
  • Săptămâna viitoare se va actualiza lista cu medicamente compensate şi gratuite

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că săptămâna viitoare se va actualiza într-o a doua etapă lista cu medicamente compensate şi gratuite. În dezbatere publică s-a lansat HG – care practic este finală din acest punct de vedere cu medicamentele care intră automat, deci cele care nu produc costuri suplimentare. S-au primit şi anumite sugestii,…

    October 21, 2014
  • O nouă strategie pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii! Oare va da roade?

    Motivat de optimismul începutului, orice deţinător al unei întreprinderi mici se şi vede, cu ochii minţii, jupân peste un business de anvergură. Vrabia mălai visează! Dar nu prea multe IMM-uri autohtone îşi depăşesc condiţia. Când constaţi că afacerile româneşti de anvergură mică şi mijlocie cresc anevoie, te întrebi: “care-s cauzele?” Să fie legislaţia nefavorabilă clasei…

    October 21, 2014
  • Proiect de modificare a Regulamentului de organizare a DIICOT

    Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin al ministrului Justiţiei pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aprobat prin Ordinul ministrului Justiţiei nr. 1.226/C/2009. Astfel, actul normativ arată că Serviciul de prevenire şi combatere a infracţiunilor de terorism şi…

    October 21, 2014
  • Bugetele MJ, ICCJ, MP şi CSM suplimentate pentru plata titlurilor executorii

    În Monitorul Oficial nr. 754 din 16 octombrie 2014 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 870/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al III-lea al anului 2014. Actul normativ publicat stabileşte: suplimentarea bugetului Ministerului Justiţiei pe anul 2014 cu…

    October 21, 2014
  • Guvernul a aprobat schema de minimis pentru sectorul agriculturii ecologice

    În Monitorul Oficial nr. 754 din 16 octombrie 2014 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 864/2014 privind aprobarea schemei de minimis – “Ajutor specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică“. Hotărârea de Guvern stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis, care se aplică pe întreg teritoriul României. Schema are ca…

    October 21, 2014
  • Sesizarea CCR legată de OUG privind migraţia aleşilor

    Prin petiţiile înregistrate la instituţia Avocatul Poporului, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Poporului au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală. Din petiţiile formulate, reiese că prin actul normativ menţionat se încalcă prevederile constituţionale referitoare la adoptarea ordonanţelor de…

    October 20, 2014
  • Proiectul de buget ar putea fi prezentat într-o primă formă la mijlocul lunii noiembrie

    Darius Vâlcov – ministrul delegat pentru buget, a declarat că proiectul legii bugetului pentru anul 2015 va fi prezentat la mijlocul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie, probabil de viitorul premier. Întrebat de ziarişti dacă în aceste condiţii actualul premier va trebui să demisioneze, Vâlcov a menţionat că nu vrea să facă politică la o întâlnire cu…

    October 20, 2014
←Previous Page
1 … 2,461 2,462 2,463 2,464 2,465 … 2,722
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress