LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Majorarea salariului minim

    Potrivit unui proiect legislativ pe care Guvernul vrea să-l implementeze, începând cu 1 iulie 2015, salariul minim pe economie ar urma să treacă pragul psihologic de 1 euro pe oră. Ca primă treaptă spre acest deziderat, se vor acorda 5,781 lei/oră de la 1 ianuarie 2015 şi 6,225 lei/oră de la 1 iulie 2015. În…

    December 2, 2014
  • Tot mai mulţi infractori îşi recunosc faptele

    În nouă luni de la aplicarea noului Cod de procedură penală, circa 1.000 de infractori au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, prin care au mărturisit că au comis faptele, sperând într-o pedeapsă mai blândă, în procese în care ar putea primi amendă sau cel mult şapte ani de închisoare. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei…

    December 2, 2014
  • Proiect de regulament CEE-ONU privind vehiculele cu hidrogen și cu pilă de combustie

    În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 341 din 27 noiembrie 2014, a fost publicată Decizia nr. 832 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul comitetului administrativ al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite cu privire la noul proiect de regulament aplicabil vehiculelor cu hidrogen și cu…

    December 2, 2014
  • Sesizare în cazul decretului-lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice

    La 27 noiembrie 2014, în Monitorul Oficial al României nr. 866, a fost publicată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la…

    December 2, 2014
  • Cum vor putea fi angajaţi cetăţenii străini în România

    Cetăţenii străini se vor putea angaja sau detaşa pe teritoriul României printr-un aviz de angajare/detaşare care va fi eliberat de către Inspectoratul General de Imigrări (IGI) începând cu data de 28 noiembrie a.c., a Ordonanţei Guvernului României nr.25/2014 privind încadrarea şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind…

    December 2, 2014
  • Sesizare în cazul decretului-lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice

    La 27 noiembrie 2014, în Monitorul Oficial al României nr. 866, a fost publicată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată…

    December 2, 2014
  • Proiect privind ocuparea posturilor de către asistenţii medicali pensionaţi în perioada 24 aprilie – 15 mai 2014

    Potrivit proiectului Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali pensionaţi în perioada 24 aprilie – 15 mai 2014 potrivit prevederilor Legii nr.53/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor…

    December 2, 2014
  • 1 decembrie, zi nelucratoare şi ce drepturi au cei care muncesc în zilele de sărbătoare legală ?

    În fiecare an, pe 1 decembrie se sărbătoreşte Ziua Naţională a României, iar salariaţii au liber atunci când aceasta zi cade în timpul săptămânii. Totuşi, legea permite angajatorilor să facă excepţii în anumite situaţii. Luna decembrie aduce pentru salariaţi trei zile de sarbatoare legală în care nu se lucrează — Ziua nationala a Romaniei (1…

    December 2, 2014
  • Ești student și vrei să studiezi la altă universitate? Iată cum ți se recunosc creditele dobândite

    Viața de student a confirmat fiecăruia dintre noi anumite reguli, care s-au tot repetat de-a lungul anilor de studiu. Unora li s-a întâmplat să li se pună o întrebare la examen din mica parte a materiei pe care nu au apucat să o mai învețe, alții au ignorat ceea ce era scris între paranteze și…

    December 2, 2014
  • Noutăți privind recrutarea polițiștilor și ocuparea posturilor vacante

    Meseria de polițist presupune o viață supusă unor reguli stricte, care trebuie urmate întocmai! Regulile guvernează viața acestor oameni înainte de a deveni polițiști, chiar de la momentul susținerii probelor și examenelor obligatorii pentru a obține slujba mult râvnită. Cine reușește, își începe cariera în această branșă și, în cazul în care va dori să avanseze în…

    December 2, 2014
←Previous Page
1 … 2,444 2,445 2,446 2,447 2,448 … 2,724
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress