LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Proiect – Reorganizare profesională și drepturi noi pentru personalul de probațiune (II)

    Având în vedere modificările propuse de către legiuitor privind cariera personalului de probațiune, care joacă un rol extrem de important în sistemul judiciar, era firesc ca acesta să beneficieze şi de noi drepturi.

    January 8, 2015
  • Modificări privind unele măsuri de informare a consumatorilor

    Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 594/2014 privind modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 937 din 22 decembrie 2014. Potrivit actului normativ, pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da…

    January 7, 2015
  • Turismul românesc – încotro se îndreaptă?

    Pentru nimeni nu mai este o taină că patria noastră are un potenţial turistic extraordinar! Dar la fel ca şi potenţialul său uman, agricol, industrial sau ştiinţific, acesta rămâne, în mare parte, nevalorificat. Marea meteahnă a psihologiei noastre etnice – dezorganizarea, îşi arată roadele nefaste şi-n turism. Există o puzderie de acte normative în domeniul…

    January 7, 2015
  • Revoluționarii – obligați să obțină noi certificate, pentru a putea primi indemnizația!

    Pentru ca astăzi să avem libertatea de a putea spune ceea ce gândim, fără să ne fie frică de consecințe, de a putea călători neîngrădiți în afara granițelor țării în locuri despre care aflasem că există doar din atlasul geografic, pentru a putea trăi într-o țară liberă, acum 25 de ani și-au jertfit viața eroii…

    January 7, 2015
  • Proiect – Reorganizare profesională și drepturi noi pentru personalul de probațiune (I)

    Prin intrarea în vigoare a Noului Cod Penal și a Noului Cod de Procedură Penală, s-au mărit responsabilitățile ce revin serviciilor de probațiune în desfășurarea procesului penal și în asigurarea punerii în executare a sancțiunilor neprivative de libertate. Având în vedere că rolul consilierului de probațiune a crescut prin dobândirea de noi responsabilități, legiuitorul a…

    January 7, 2015
  • Formularul “Declaraţie privind impozitul pe profit” a fost modificat

    În Monitorul Oficial nr. 2 din 5 ianuarie 2015 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 4024/2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ANAF nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă. Actul înlocuieşte formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit“,…

    January 7, 2015
  • Modificarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la ICCJ

    În Monitorul Oficial al României nr. 7 din 6 ianuarie 2015 a fost publicată Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1255/2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 293/2007.…

    January 7, 2015
  • Calendarul sărbătorilor legale din 2015

    Conform Codului muncii, salariaţii din România vor avea anul acesta 13 zile de concediu legale, cu una mai mult ca în 2014. Dintre acestea însă, doar opt vor fi în timpul săptămânii, cu cu una mai puţin ca în 2014. Zilele libere pentru sărbătorile legale vor fi: Anul Nou: 1 ianuarie – joi, 2 ianuarie…

    January 6, 2015
  • Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 februarie

    Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică proiect de HG privind modificarea HG nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Potrivit…

    January 5, 2015
  • Legea 187/2014 – bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015

    PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGEA bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale CAPITOLUL II Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi şi dispoziţii în gestionarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile CAPITOLUL III Dispoziţii finale CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. – Prezenta lege prevede…

    January 5, 2015
←Previous Page
1 … 2,433 2,434 2,435 2,436 2,437 … 2,726
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress