LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Eşti nemulţumit de serviciile furnizorului de gaze sau energie electrică? Legea îţi vine în ajutor!

    Una dintre legile nescrise ale activităţii comerciale este: “clientul nostru, stăpânul nostru!” O altă lege, mai puţin urmată, este “clientul are întotdeauna dreptate”, chiar şi când, de fapt… nu are. Operatorii economici de succes ştiu bine că politeţea, diplomaţia, empatia, sunt uneltele de bază în asigurarea unor relaţii armonioase cu clientela. Acest lucru devine şi mai…

    March 26, 2015
  • Facturile de achiziţii din domeniul sănătăţii vor fi publicate online

    În data de 24 martie Senatul a dat vot favorabil propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Propunerea legislativă prevede ca spitalele publice, dar şi toţi achizitorii publici din reţeaua de sănătate, care aparţin MS, altor ministere şi instituţii, autorităţilor administraţiei locale, indiferent de tipul şi sursa fondurilor publice de…

    March 25, 2015
  • Interzicerea completă a fumatului, extinsă la cluburi, restaurante, spaţii de joacă

    Deputatul Aurelia Cristea afirmă că proiectul de lege privind interzicerea fumatului în instituţiile publice nu stopează complet fumatul în spaţiile închise, fiind necesar ca interdicţia să fie extinsă şi la baruri, cluburi, restaurante şi spaţii de joacă. Aceasta precizează că iniţiativa legislativă, care aparţine deputatului PSD Tamara Ciofu, presupune interzicerea completă a fumatului în spaţiile autorităţilor şi…

    March 25, 2015
  • Noi reglementări prv. organizarea examenului de absolvire a învățământului postliceal din cadrul MAI

    Mulți cred că pentru a reuși să promovezi un examen trebuie să urmezi o rețetă miraculoasă prin care poți cu efort minim să obții rezultate maxime. Toți cei care au trecut cu bine peste examene au găsit formula care le-a asigurat reușita. „Rețeta succesului: studiază atunci când alții dorm; muncește atunci când alții lenevesc; pregătește-te…

    March 25, 2015
  • Legea de modificare a Codului Silvic retrimisă Parlamentului

    Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic. Motivul retrimiterii legii la Parlament se referă la faptul că “unele dintre intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei,…

    March 24, 2015
  • Legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, modificată

    Senatul a adoptat propunerea legislativă a deputatului UDMR Marton Arpad care modifică Legea nr. 8/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 60/1996, în sensul că, în cazul radiodifuzorilor, remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme să se realizeze “în condiţii de predictibilitate şi proporţionalitate”. În raportul comun al Comisiei juridice şi al Comisiei…

    March 24, 2015
  • Legea privind modificarea Codului Silvic, trimisă Parlamentului spre reexaminare

    La 23 martie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator. În cuprinsul cererii de reexaminare se mai menţionează că Articolul I pct. 9 -15 din actul…

    March 24, 2015
  • Proiect de Lege privind traducătorii şi interpreţii judiciari

    Ministerul Justiţiei a supus dezbaterii publice proiectul de Lege privind traducătorii şi interpreţii judiciari. Misiunea sistemului judiciar este de a îndeplini un act de justiţie eficient şi accesibil, realizat în condiţii de independenţă, integritate, stabilitate legislativă şi instituţională, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Garantarea unui act de justiţie eficient şi eficace depinde…

    March 23, 2015
  • Înfiinţarea unei agenţii pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie

    Potrivit calendarului Ministerului Justiţiei, înfiinţarea noii instituţii pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie a intrat în linie dreaptă şi ar urma să primească avizul Guvernului până la sfârşitul acestei luni. Autorităţiile au decis să creeze această agenţie după ce au constatat că Fiscul nu a reuşit să aducă la buget decât o mică parte…

    March 23, 2015
  • Reducerea abandonului școlar și universitar

    Pentru Proiectul privind învățământul secundar care are ca obiectiv principal reducerea abandonului școlar și universitar, Banca Mondială a decis acordarea unui împrumut de 200 de milioane de euro, declară Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu. Reamintim că proiectul include finanțări acordate liceelor pentru a veni în sprijinul elevilor care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat și admiterea…

    March 23, 2015
←Previous Page
1 … 2,404 2,405 2,406 2,407 2,408 … 2,730
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress