LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Decontarea transportului profesorilor

    Propunerea legislativă care prevede decontarea transportului profesorilor din finanţarea de bază, a fost adoptată de Plenul Camerei Deputaţilor. Astfel, potrivit propunerii legislative, decontul se va efectua atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru personalul auxiliar din învăţământul preuniversitar. Reamintim că decontarea navetei cadrelor didactice trebuie asigurată din finanţarea complementară, adică de la bugetul autorităţilor publice locale, însă din această cauză, profesorii…

    October 1, 2015
  • Proiectul privind investiţiile în irigaţii nu a fost adoptat

    Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2013, cu amendamente ce prevedeau investiţii de 1 miliard de euro în sistemul de irigaţii, nu a fost adoptat de Plenul Camerei Deputaţilor. Reamintim că OUG 79/2103 reglementa prevederi din cadrul Legii îmbunătăţirilor funciare, însă în Parlament deputaţii au adus, la solicitarea Guvernului, mai multe amendamente privind sistemul naţional de irigaţii,…

    October 1, 2015
  • Regulile examenului auto se schimbă

    Persoanele care doresc să obţină permisul auto vor trebui să susţine un examen ce include o probă teoretică şi o probă practică de luna viitoare. Începând din 5 octombrie, procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere stabilită prin Ordinul MAI nr. 268/2010 este modificată prin Ordinul MAI nr. 97/2015. Astfel persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică vor putea…

    October 1, 2015
  • Ministerul Agriculturii le promite fermierilor subvenţii pe teren mai mari

    Ministerul Agriculturii le promite fermierilor subvenţii pe teren mai mari cu 20 de procente, adică circa 200 de euro, pentru a încuraja comasarea terenurilor şi a micşora numărul celor 500 de mii de hectare de teren nelucrate. Astfel, micii fermieri care au terenuri de cel mult cinci hectare, pe care le vând sau le arendează, vor primi…

    October 1, 2015
  • ANAF se va reorganiza

    Potrivit unei hotărâri de guvern, în cadrul aparatului propriu al ANAF va funcţiona Direcţia de executare silită cazuri speciale. Astfel, un comunicat de presă al Guvernului arată că actul normativ prevede organizarea şi funcţionarea în cadrul aparatului propriu al ANAF a Direcţiei de executare silită cazuri speciale, precum şi a structurilor teritoriale subordonate organelor fiscale, cu atribuţii în…

    October 1, 2015
  • Salarii şi sporuri mai mari pentru personalul medical

    Începând cu 1 octombrie, salariile şi sporurile personalului din sistemul public de sănătate cresc cu 25%, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Măsura creşterii salariilor este inclusă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015, care a aparut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 669 din 2 septembrie. Majorarea are drept scop…

    October 1, 2015
  • Măsuri pentru deblocarea activităţii unor autorităţi publice locale

    Guvernul a adoptat Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare. Un set de reglementări inclus în actul normativ are scopul de a soluţiona unele situaţii care au generat blocarea activităţii anumitor autorităţi publice locale. Este vorba despre localităţi în care fie au fost dizolvate consiliile…

    October 1, 2015
  • Proiectul de lege privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, adoptat de Senat

    În şedinţa din 30 septembrie, Senatul a adoptat proiectul de lege privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor. Proiectul de lege propune instituirea unui regim care să pună la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere Financiară un set de instrumente pentru a interveni cu promptitudine într-un stadiu incipient în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de…

    October 1, 2015
  • Proiect privind acordarea pensiei de serviciu pentru auditorii publici externi ai Curţii de Conturi

    Potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaţilor, persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern pe o durată de cel puţin 14 ani în cadrul Curţii de Conturi vor beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% în baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute…

    October 1, 2015
  • Raport suplimentar privind modificarea legii pensiilor parlamentarilor

    La 30 septembrie Comisia pentru Statut a întocmit un raport suplimentar ce prevede modificarea Legii pensiilor parlamentarilor, astfel că deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare vor avea dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. Potrivit legislaţiei în vigoare, parlamentarii beneficiază…

    October 1, 2015
←Previous Page
1 … 2,224 2,225 2,226 2,227 2,228 … 2,678
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress