-
Măsura arestului la domiciliu a fost blocată
Din cauză că Parlamentul întârzie cu modificarea procedurii penale, măsura arestului la domiciliu este blocată, fapt ce duce ca instanţele fie nu decid arestul la domiciliu, fie anulează această măsură, acolo unde era deja impusă. În forma sa actuală, Curtea Constituţională a decis că această masură încalcă legea fundamentală, şi este în aşteptarea unei precizării, din partea Parlamentului care trebuie să pună…
-
Munca prestată de persoana condamnată în străinătate se scade din pedeapsa ce se execută în România ?
În prezent există numeroase situații în care cetățenii români săvârșesc infracțiuni pe teritoriul unui stat din UE, sunt judecați și condamnați acolo, execută o parte din pedeapsă pe teritoriul acelui stat și, după ce sentința pronunțată acolo este recunoscută pe teritoriul României, aceștia sunt transferați pe meleagurile natale pentru a-și ispăși restul de pedeapsă. O…
-
Legea vânătorii a fost modificată şi completată… cu scandal şi controverse!
În pofida braconajului şi a exceselor săvârşite prin exploatarea unor breşe legislative, codrii româneşti încă mai sunt populaţi de o faună bogată. Atitudinea românilor faţă de vânătoare variază mult, de la o respingere totală şi până la o pasiune neţărmurită care incită la ilegalităţi. Codru-i frate cu românul! De aceea nici nu-i de mirare că…
-
Cum vor fi echivalate competențele profesionale ale auditorilor interni pentru obținerea certificatului de atestare?
Lumea a evoluat și o dată cu ea a apărut necesitatea creării unor profesii care să poată ajuta organizațiile să țină pasul cu știința și să își poată atinge obiectivele declarate. Profesia de auditor intern a evoluat progresiv mergând mână în mână cu managementul administrării afacerilor. Auditorii interni sunt persoane care analizează procesele de afaceri,…
-
Noul calendar de liberalizare a preţului gazelor
Noul calendar de liberalizare a preţului gazelor va fi discutat de Guvern după ce Consiliul Concurenţei a solicitat să fie incluse în HG date privind sprijinul acordat CET-urilor. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat că se va introduce în şedinţa de marţi un amendament, o specificaţie pe care o cere…
-
Interzicerea desfăşurării activităţii de deputat pe perioada urmăririi penale
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, referindu-se la situaţia lui Sebastian Ghiţă, a declarat că încă nu ştie dacă unui parlamentar i se poate interzice să îşi exercite mandatul, ca măsură în cadrul controlului judiciar. Augustin Zegrean a declarat că există o prevedere în regulamentul Camerei Deputaţilor prin care se poate interzice participarea la lucrări pe o…
-
Semnarea protocolului de colaborare în domeniul formării şi certificării profesionale
Protocol de colaborare în domeniul formării şi certificării profesionale a fost semnat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice și Camera de Comerţ şi Industrie a României. Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu și președintele CCIR, Mihai Daraban, sunt reprezentanţii instituţiilor care au semnat acest Protocol, care are drept obiectiv optimizarea sistemului de formare profesională iniţială din România prin…
-
Modificări la Legea privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale
Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, a fost postat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice spre dezbatere publică. În practică, de multe ori, detașarea transfrontalieră este interpretată și aplicată în mod diferit de angajatori. Astfel schimbările preconizate se referă la necesitatea…
-
România susține revizuirea strategiei europene de securitate
Înaintea plecării la reuniunea Consiliului European de Vară de la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România susţine ca summit-ul să decidă lansarea procesului de revizuire a Strategiei europene de securitate. În cadrul unei conferințe de presă susținută la aeroportul “Henri Coandă”, preşedintele a declarat că temele incluse pe agenda reuniunii sunt migraţia, securitatea…