-
Verificări pe litoral din cauza mai multor nerespectări ale obligaţiunilor faţă de turişti şi unităţile de cazare
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a declarat că agenţiile de turism membre ANAT nu sunt răspunzătoare pentru overbooking-urile înregistrate la hotelurile din sudul litoralului românesc şi şi-au respectat obligaţiile faţă de turişti şi unităţile de cazare. Agenţiile de turism membre ANAT îşi respectă obligaţiile faţă de turiştii care au cumpărat pachete la hotelurile respective, la…
-
Modificări propuse la Regulamentul privind concentrările economice
Proiectul de Regulament pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 385/2010, a fost supus spre consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, de către Consiliul Concurenţei. Prezentul proiect propune modificări ce se referă la operaţiunilor de concentrare economică, atunci când cifra…
-
Toți elevii ar putea merge la şcoală numai dimineaţa
Deputatul liberal Ştefan Băişanu a iniţiat un proiect de lege prin care propune ca învăţământul primar, gimnazial şi liceal să se organizeze şi să funcţioneze numai cu program de dimineaţă. Proiectul de lege a fost depus la Camera Deputaţilor şi se află în dezbatere publică. Propunerea legislativă a liberalului Ştefan Alexandru Băişanu prevede ca elevii…
-
Structura anului şcolar 2015 – 2016
Ministerul Educaţiei a publicat ordinul privind structura anului şcolar 2015 – 2016. Astfel, anul şcolar 2015-2016 începe pe data de 1 septembrie 2015, se încheie pe data de 31 august 2016 şi se structurează pe două semestre. Potrivit ordinului, anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, iar pentru…
-
Instrucțiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile din Legea concurenței, se modifică
În conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Consiliul Concurenţei a supus spre consultare publică proiectul de Instrucțiuni pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 50 şi 50¹ din Legea Concurenţei nr. 21/1996, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 419/2010. Proiectul…
-
Noi reguli la asigurarea obligatorie a locuințelor
Autoritatea de Supraveghere Financiară e publicat proiectul de Normă pentru modificarea şi completarea Normei nr. 7/2013 privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor. Având în vedere publicarea Legii nr. 191/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva…
-
Propunere legislativă privind desființarea examenelor naționale
Deputatul PNL, Radu Zlati, propune desfiinţarea evaluării naţionale şi a examenului de bacalaureat până la aprobarea noii Legi a Educaţiei, dar nu mai devreme de anul şcolar 2017-2018. Propunerea a fost înaintată drept urmare a faptului că actulul sistem nu permite o evaluare pertinentă a cunoștințelor absolvenților. Dacă iniţiativa deputatului PNL va fi susţinută şi…
-
Numarul de turişti a crescut în primele patru luni
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că sosirile şi înnoptările în unităţi turistice au crescut în primul semestru cu 14,5%, respectiv 14,3%. Sosirile au ajuns la 2,24 milioane, iar înnoptările 4,51 milioane. Din total, sosirile turiştilor români au reprezentat 77%, pondere apropiată de cea din perioada similară a anului precedent. Durata medie a şederii…
-
Reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape
Referindu-se la faptul că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, potrivit noilor prevederi ale Codului Fiscal, copreşedintele PNL Vasile Blaga a menţionat că taxa pe valoarea adăugată ar putea fi redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19%, de la 1 iulie. “Codul Fiscal are o sumedenie de prevederi, foarte multe prevederi aplicabile din…