LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Dezbateri privind determinarea valorii asigurării auto obligatorii

    Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost sesizat, joi, pentru a soluţiona criteriul neconstituţional în determinarea valorii unei asigurări auto obligatorii în funcţie de vârstă, iniţiat de Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR). “De asemenea, observăm o complicitate între ASF şi companiile de asigurări în vederea realizării de profituri cât mai mari, principalii posesori de autovehicule fiind…

    September 9, 2016
  • Care este momentul procesual până la care se pot pretinde cheltuieli de judecată?

    Partea interesată poate pretinde cheltuieli de judecată însă potrivit legislaţiei, art. 452 C. de procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor în dosarul în legătură cu care se solicită cheltuieli de judecată.

    September 9, 2016
  • Măsuri stricte de autorizare și verificare a produselor biocide

    Ministerul Sănătății a adoptat o serie de cerinţe la care vor fi supuse produsele biocide care se găsesc pe piața României și au indicații de utilizare în unitățile sanitare, de asemenea vor fi efectuate teste de eficacitate pentru fiecare acțiune declarată a fiecărui produs în laboratoarele acreditate la standarde europene. Producătorii și distribuitorii vor avea…

    September 9, 2016
  • CE: Tarifele de roaming vor fi eliminate din luna iunie 2017

    Comisia Europeană a anunţat că nu a renunțat la promisiunea de a pune capăt tarifelor de roaming, în pofida faptului că zilele trecute a dezvăluit o propunere care ar limita măsura la o perioadă de maximum 90 de zile. La începutul săptămânii, executivul comunitar a publicitat liniile directoare pentru a implementa o decizie adoptată anul…

    September 9, 2016
  • Ocuparea funcţiilor de conducere din administraţia locală pe baza “încrederii personale”

    Senatorul independent Andrei Voloşevici a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care propune ca ocuparea funcţiilor de conducere din administraţia locală şi centrală, dar şi din ministere să se facă pe baza “încrederii personale”. Iniţiatorul proiectului de lege spune că şi-ar dori ca primarii, după ce şi-au câştigat mandatele, să îşi aleagă oamenii din…

    September 9, 2016
  • Proiect de modificare a Noului Cod Fiscal

    Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, prin care modifică în mod substanţial apoape 200 de articole din cele 500 ale Codului Fiscal. Conform propunerilor, la articolul 64 care în actualul Cod Fiscal prevede cotele de impozitare se prevăd următoarele în noul proiect: “Cota…

    September 9, 2016
  • ANP solicită ca norma de hrană pentru deţinuţi să crească de la 3,76 lei la 5 lei

    Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) solicită ca norma de hrană pentru deţinuţi să se majoreze de la 3,76 lei, cât e în prezent, la 5 lei. Propunerea este în analiză la Ministerul Justiţiei, modificările urmând să fie făcute prin ordin de ministru. “Am făcut o astfel de analiză şi pe bugetul actual, alocând sume de pe alt articol…

    September 9, 2016
  • Cum a soluţionat Curtea Constituţională excepţia privind fixarea unui program de vizitare a copilului prin lege?

    Toate deciziile care trebuiesc luate în diferite domenii care privesc copiii, trebuie luate cu respectarea interesului superior al copiilor. Luarea deciziilor privitoare la copil, fie că deciziile se iau de părinți împreună în cadrul procedurii notariale, fie că se iau de către instanţă în cadrul procedurii judiciare trebuie să aibă în vedere acest aspect. Tot astfel,…

    September 9, 2016
  • Soluţionarea plângerilor de către judecătorul de cameră preliminară

    Judecătorul de cameră preliminară reprezintă o instituţie de drept procesual penal cu caracter de noutate legislativă, care nu se identifică decât parţial cu instituţia camerei preliminare, aspect relevat atât de regula de competenţă funcţională statuată la art. 54 din Codul de procedură penală, cât şi de alte dispoziţiile legale pe care le voi detalia pe…

    September 9, 2016
  • O nouă reglementare privind gestionarea deșeurilor de echipamente electr(on)ice, prin organizațiile colective!

    Spre a nu face opoziție modei și spiritului timpului, cei mai mulți români fac tot posibilul să nu rămână în urmă cu tehnologia, să se înzestreze cu aparatura cea mai nouă, dacă se poate. Și se poate, tot mai frecvent! Din trei concetățeni, cel puțin unul dorește cu ardoare să-și procure un telefon mobil care să rupă gura târgului,…

    September 9, 2016
←Previous Page
1 … 1,996 1,997 1,998 1,999 2,000 … 2,724
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress